”Moșii de vară au îmbătrânit?” de Daniela Șontică

354
Târgul Mosilor, București, mai 1932
Târgul Moșilor, București, mai 1932

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roSâmbăta dinaintea Rusaliilor, în care ne amintim mereu de strămoșii noștri, este ziua numită în popor Moșii de vară și are o rezonanță aparte în amintirile fiecăruia dintre noi.

La români, tradiția Moșilor de vară este una foarte veche. Și nu rară este tradiția târgurilor organizate de Moși, locuri în care se puteau cumpăra diverse obiecte necesare împlinirii datinilor: vase de lut și de lemn, frumos pictate de meșteri populari, dar și diverse obiecte de vestimentație, mâncăruri și dulciuri pentru copii.

În secolul al XVII-lea, la marginea Bucureștilor, pe moşia Colentina, se desfășura an de an, în perioada mai–iunie, vestitul Târg de Afară. O sută de ani mai târziu, târgul a început să se cheme al Moșilor, iar locul pe care se ținea își primise numele de Câmpul Moșilor. Ulterior intergrat în oraș, locul a devenit ceea ce astăzi cunoaștem drept Obor.

A merge la târgul de Moși era pentru toată lumea o bucurie, orașul întreg se anima, cu mic cu mare se bucurau de o sărbătoare a tuturor. Mai cu seamă copiii erau fericiți, întrucât la Moși îi așteptau toate bunătățile din lume, de la bragă la bomboane, alviță și alte dulciuri turcești. Dar și nelipsitele comedii, jocuri și numere de circ de care se bucurau cu toții.

Năpădită de amintirile copilăriei sale, Cella Delavrancea, fiica lui Barbu Delavrancea, celebra pianistă, nota în memoriile sale (”Dintr-un secol de viață”, București, Editura Eminescu, 1988):cella-delavrancea-dintr-un-secol-de-viata-eminescu-1988

”Când începea Luna Moșilor în copilăria mea, toate tramvaiele fluturau tricolorul în cap, baloanele zburau pe acoperișuri, praful se aurea vesel în goana trăsurilor… N-ar fi lipsit nimeni de la Moși, nici Vodă Carol I, nici Regina Elisabeta, târându-și trena rochiei în pavilionul central, unde primarul îi întâmpina cu gesturi rituale. 

Astăzi, furnicarul uman s-a mutat în altă parte. Se mai scurg încet oameni săraci, fără tresăriri de bucurie, printre gheretele mititele. Prăvăliile de turdă dulce stau fără clienți. […] Moșii au îmbătrânit. Ritmul repezit al modernismului trece peste ei ca un val care aruncă scoici pe limanul Capitalei.

Iar dacă Cella Delavrancea se întristase că această tradiție a târgului de Moși nu mai era așa cum o știa în copilăria sa de la sfârșit de secol XIX, noi, cei de astăzi, nu mai putem retrăi astfel de întâmplări decât prin amintirile strămoșilor. Cu toate acestea, o strachină de lut cu mâncare aburind și o ulcică plină cu cireșe pregătite în coșul special pentru a fi date de pomană ca ofrandă pentru cei adormiți din neamul nostru mai stăruie poate în amintirea fiecăruia când ne gândim la Moșii de vară. Tradițiile poate au luat aparent un alt curs și un alt chip, dar în profunzime au rămas la fel, încă se mai păstrează datina creștinească de a face pomenire generală cu slujbe în biserici, încă împărțim daruri pentru sufletele celor plecați din viața aceasta.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.