Adevărat! Nici nu mai știu ce să cred! Mai în glumă, mai în serios, încep să cred că… cineva acolo sus mă iubește! De ce am ajuns la această concluzie? Pur și simplu pentru că în ultimul timp s-au petrecut o mulțime de lucruri care m-au pus pe gânduri și care m-au condus la această convingere, pe care îndrăznesc acum să mi-o lămuresc.
Nu mă prea pricep și nici nu știu mânui așa cum trebuie tehnica internetului, din păcate! Foarte multe secrete îmi rămân încă nedeslușite, greu de înțeles și aplicat, ba chiar mă împovărează. Neputința și neștiința mea în deslușirea secretelor internetului mă pun pe gânduri, cu atât mai mult cu cât viitorul se impune în fața necunoștințelor mele, și mă obligă să țin pasul cu noile metode de comunicare, de informare computeriste. Nu este deloc ușor și fac față cu greu la toate noile schimbări, modificări care îmi impun mult respect dar, până una-alta, mă bucur, cel puțin, că pot comunica cu prietenii mei pe Facebook, pe WhatsApp, ori Telegram, rapid, fără să mai aștept răspunsul lor zile sau săptămâni. Le pot scrie la orice oră din zi și din noapte, oriunde s-ar afla, în orice colț al lumii, fără plic, fără timbru, fără poștaș. Și consideram, în naivitatea mea, că toate semnele mele de viață, de neuitare și de prietenie trimise către ei rămân în rama acestui cadru de comunicare personal. Rămâne doar o legătură între noi, prietenii Facebook. Dar nu este așa! După ce am publicat în decupajul trecut povestea buchetului cu… sănătate, am fost invadată pe portalul de Facebook cu informații, video-clipuri și tot felul de documentări în germană, română, engleză, franceză, despre puterea vindecătoare a pătrunjelului, despre miraculoasele secrete ale caprifoiului și multe alte secrete ale naturii, pe care, desigur, nu le știam. Am încercat să le citesc, să le înțeleg, să mi le ordonez în minte și să le aplic. Unele… Dar Facebook-ul îmi este mereu actualizat cu noi și noi detalii, tehnici, metode din lumea vindecătorilor japonezi, tibetani, chinezi, a cercetătorilor din laboratoarele universităților americane, canadiene, despre puterea vindecătoare a naturii. Te învață cum te poți ajuta aplicând toate aceste secrete pentru întreținerea sănătății minții și a trupului. Ba chiar am primit invitații să particip la cursuri inițiate pe internet și organizate de naturiști, medici specializați în acest fast domeniu vechi de sute de ani, puțin cunoscut mie. Lucruri interesante, recunosc, pe care nu le știam. Dar acum sunt tobă de carte în privința pătrunjelului și nu numai, și mă bucur că am putut afla în scurt timp atât de multe lucruri noi, bine de știut și aplicat ca să-mi mențin sănătatea, să prelungesc tinerețea și să amân îmbătrânirea. Minunate rețete, sfaturi care m-au pus pe gânduri. Dar tot e bine că le-am aflat acum, când încă nu e prea târziu. Și, desigur, că m-am gândit imediat, în nopțile mele albe, că toate au venit către mine acum cu un scop, motivându-mă și mai mult să cred, plină de speranță, în propriile puteri, care să mă ajute să nu cedez, să nu abandonez, să nu mă las și să o pornesc pe drumul vieții cu mai mult elan și optimism, știind că… acolo, sus, cineva mă iubește și are grijă de mine, trimițându-mi atât de multe sfaturi salvatoare.
Desigur că încerc în taină să mulțumesc celui de sus, să împletesc totul cu lumina credinței și a speranței în puterea vindecătoare nu numai a trupului, ci, mai ales, a sufletului, a gândului, prin rugăciune și credință. Puterea gândului întărit prin credință poate salva, dar orice gând greu, obosit, speriat poate îmbolnăvi și-atunci nimeni și nimic nu mai poate ajuta. Nici pătrunjelul, nici ceapa, nici usturoiul, hreanul, ghimbirul, ba chiar nicio tabletă minune. De aceea vorbesc cu durerile, cu toate metehnele trupului și ale gândurilor care mai poposesc din când în când în mine, le rog să plece cât mai departe, le deschid toate baierele inimii, ferestrele sufletului și ale gândurilor și le las să zboare. Chem în ajutor sfinții vindecători și îngerii ocrotitori, noii mei prieteni de suflet, le mulțumesc în gând și mă încred în toate tainele vindecării care îmi vin în ajutor și mă ocrotesc. Cred în natură și-n toate tainele ei, o ocrotesc cum pot, ea ocrotindu-mă fără să-mi ceară nimic. Dumnezeu a lăsat câte o buruiană pentru fiecare boală și nu ne rămâne decât să o aflăm și să ne-o facem prietenă pentru a ne vindeca. Ne putem vindeca sau îmbolnăvi numai gândind la bine și la rău. Chemăm sau înlăturăm binele și răul prin puterea gândului care este lumina interioară a trupului. Celulele noastre sunt lumină, ele au nevoie de lumină, se hrănesc cu ea și ne-o transmit nouă binefăcător. Ele trebuie să ne lumineze pe calea gândurilor pe care le nutrim și care ne însoțesc în tot ceea ce facem. Stă în noi, deopotrivă, puterea vindecării, puterea îmbolnăvirii… Oh, Doamne! Un domeniu care mă preocupă din ce în ce mai mult. Suntem conduși de ochii minții la locul bolnav și dacă avem starea de spirit a însănătoșirii trupului și a gândului, ne putem ajuta și putem ajunge la fericire. Încerc să merg pe drumul vieții în căutarea fericirii, o caut peste tot, în fiecare floare, în fiecare cântec pe care-l aud coborând spre sufletul meu, în fiecare tril de pasăre, sau în fiece pală de vânt ce-mi alungă frica, neliniștea și-mi alină suferințele. Da, știu, drumul spre fericire trece prin porțile suferinței, care rămân deschise la fiece pas făcut în viață. Fericirea trece prin suferință, îmi spun și merg mai departe umăr la umăr alături de ele. Vorbesc cu bătrânețea și încerc să o conving să nu se grăbească și să-mi lase gândurile încă un timp să zburde libere și visătoare. Sper să mă asculte și să mă înțeleagă. Uneori, chiar reușesc să mă eliberez și să pășesc vioi mai departe pe drumul zilelor dăruite…
Trag o concluzie: durerea nu este o boală, este o stare, este un semnal de alarmă! Ar fi bine ca omul să uite de stresul zilnic și să se apropie tot mai mult de natură, să se apropie de el. Natura este cel mai bun medic. Iar dacă spre vindecarea unei boli sunt mai multe căi, întotdeauna ar fi bine să urmezi calea cea mai puțin nocivă, a spus Hipocrat. Iar calea cea mai puțin nocivă este calea naturii.
Închei aceste rânduri recitându-mi versurile poetului Lucian Blaga. Aduc o Laudă suferinței care înalță Omul spre fericirea dorită: „Atâția dintre semeni nu prea știu/ ce să înceapă-n zori cu suferința./ Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul/ chemat să-nalțe mersul, cunoștința.// Suferința poate fi întuneric, tăciune în inimă,/ pe frunți albastru ger,/ pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,/ în bulgăre de țărână/ o lacrimă sau sâmbure de cer.// Nu mai calcă pe pământ/ cine calcă-n suferință./ Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh/ ce poate fi pipăit, duios, cu știință.// Tată, carele ești și vei fi,/ nu ne despoia, nu ne sărăci,/ nu alunga de pe tărâmuri orice suferință./ Alungă pe aceea doar care destramă,/ dar nu pe-aceea care întărește / ființa-ntru ființă.// Fă ca semenii noștri,/ de la oameni la albine,/ de la-nvingători la biruiți,/ de la-ncoronați la răstigniți, să ia aminte/ că există pretutindeni și această suferință,/ până astăzi și de-acum înainte/ singura legătură între noi și tine.”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
