Şi la propriu, şi la figurat. De ce? Pentru că ziua de sâmbătă, 8 august 2020, ora 11.00, o zi caniculară, zi planificată pentru activităţile grupului artistic „Nino Nino”, a corespuns cu ziua de naştere a Cristinei-Eutalia Mincu (Clopoţica). Şi minunata zi de august s-a desfăşurat cu adevărat fierbinte.
Înainte de a relata toată activitatea ,,fierbinte”, Asociaţia Culturală Leviathan, cu multă dragoste, o felicită pe Clopoţica urându-i „La mulţi ani!”, visurile ei, pe care le ştim pline de optimism şi dăruire, să se împlinească, iar emoţia trăirilor pe care ne-o transmite în fiecare clipă, să-i fie călăuză în călătoria vieţii.
Eutalia s-a înscris în grup cu toate visele ei. Pentru că asta şi este, o visătoare. Nu e clipă să nu-i vină o idee. La tot ce întreprindem în grup, ea este prima la născocit tot felul de cuvinte, imagini, acţiuni, scenarii de teatru sau film. Am observat asta şi în desenele ei. Un ceva misterios de frumos se derulează pe coala de hârtie în doar câteva linii şi pete de culoare. Hârtia de desen pe care desenează Eutalia poate fi cât un teren de fotbal. Ea îşi păstrează dimensiunea ei în limite modeste, ca să nu ne deranjeze. Ideile îi vin spontan dintr-o imaginaţie debordantă.
Nu m-am întrebat prea mult de unde-i vine atâta imaginaţie pentru că la întâlnirile grupului Eutalia este mereu confundată în lectură. Şi nu orice carte pentru copii, ci cărţi mult mai complexe ca literatură.
Dacă rezişti să o priveşti în ochii ei de smarald, fie şi câteva clipe, cu toate că este foarte matură în gândire, vei descoperi o lume a inocenţei cu munţi de veselie.
Pare a fi o fetiţă orgolioasă, dar orice supărare la ea e ca o ploaie de vară, iar zâmbetul îi reapare nestingherit.
Fiind o nativă din zodia Leu, Eutalia îşi impune rolul de lider, atrăgând antipatii de la ceilalţi copii. O judecă greşit pe moment, pentru că apoi descoperă în ea un prieten adevărat.
Glasul ei cristalin ne-a inspirat să o numim Clopoţica. Un clopoţel visător.
Îţi mulţumim, Clopoţico, pentru încrederea ta în „Nino Nino”! Ştim că îl iubeşti şi fără să spui.
Lică Barbu a pregătit din timp două teme pentru această întâlnire, şi nu întâmplător, având în vedere necesitatea aptitudilor artistice de scenă, cât şi exprimarea în scris a oricărui gând.
Mai concret, au fost puse în temă limbajul mâinilor şi arta de-a scrie. Şi asta, nu pentru că educaţia artistică o cere, ci pentru că societatea de azi te controlează la orice mişcare, la orice exprimare scrisă pe care o afişezi.
Nici nu au bănuit copiii la ce este bună mişcarea mâinilor atunci când gesticulezi sau atunci când strângi o mână într-o prietenie citadină.
Orice mesaj scris este cartea ta de vizită. Nu trebuie să fii neapărat un specialist al cuvintelor. Mesajul fiecăruia trebuie să plece din inimă, simplu, prin tine însuţi, evitând stereotipurile, punând în nuanţă trei lucruri esenţiale: iubirea, umorul şi natura.
Copiii din grup au venit cu întrebări, iar răspunsurile lui Lică Barbu au venit tot cu întrebări generând o atmosferă de logică şi înţelegere.
Cristina-Eutalia Mincu a propus o provocare, să facă un film documentar cu ajutorul aparatului de filmat şi cu participarea celorlalte fetiţe. De ce nu? Doar era ziua ei şi Lică Barbu i-a dat voie să folosească aparatul. Cu o condiţie: să-l numească asistent la filmare, mă rog, ceva acolo, care da un ajutor tehnic dacă e nevoie.
Un filmuleţ s-a realizat până la urmă. Îl puteţi viziona în curând, dar până atunci veţi viziona aici filmul din această vară fierbinte.
Parcul din Grădina Mare a tremurat emoţionat la însufleţirea unor copii dornici de cunoaştere.
La nici 100 de metri distanţă, Dunărea zâmbea mângâiată de chiotele copiilor de la „Nino Nino” pregătiţi pentru noi aventuri de vacanţă.
Pam-pam!
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina de facebook a proiectului
Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
