„Nino Nino”, Sudoku, Scrabble şi şah pe o bancă-n parc, pam-pam!

73
Lică Barbu și copii din grupul artistic „Nino Nino”, 13 august 2020, Parcul Monument, Brăila
Lică Barbu și copii din grupul artistic „Nino Nino”, 13 august 2020, Parcul Monument, Brăila

logo zambetul uneste articoleVara este un prilej minunat de întâlniri în parc, ca o evadare din jungla societăţii, ca o relaxare totală în linişte şi pace oferită de natură. Acolo, gândurile se adună şi se organizează mai curat, mai adevărat. Clipele din parc sunt trăiri necesare în care ne regăsim, aşa e de când lumea, iar această apropiere de natură dă cunoaşterea despre Lume.

Aşa a considerat şi grupul artistic „Nino Nino” să se întâlnească de ceva vreme, de când cu pandemia asta, în mijlocul naturii.

Ce frumos, aţi spune, dar nu e totul, „Nino Nino” e activ în orice clipă, cu tot ceea înseamnă cunoaştere şi educaţie.logo bibl jud braila

Par vorbe mari, dar nu atunci când responsabilitatea de a coordona un proiect cu copii şi pentru copii devine un moment înălţător peste gândurile noastre poluate de vicisitudinile vieţii.

Şi uite aşa, „Nino Nino” a reuşit să se întâlnească într-o prietenie joi, 13 august 2020, într-o joacă şi într-o vorbă cu natura, în minunata lume a copilăriei, cu idei de a realiza altceva, mereu altceva, care să-i conducă în această nebunie frumoasă, numită viaţă.

În această atmosferă, „Nino Nino” s-a gândit să se joace altfel decât jucau pensionarii din parc cu jocul lor de table şi rummy şi cu ajutorul lui Lică Barbu, fetele au înţeles că începutul unei noi zile, gimnastica de înviorare nu constă numai a în da din mâini şi picioare, ci şi din creier cu ajutorul unor strategii de jocuri logice.

Şi provocarea a prins. Copiii s-au desfăşurat în jocul cifrelor, Sudoku, şi în jocul cuvintelor, Scrabble. Şahul a fost cireaşa de pe tort.

Oricât au încercat părinţii, care nu mai aveau răbdare după două ore, să le spună copiilor că e vremea să meargă acasă, nimic nu le mai dezlipea pe fete de aceste jocuri. Jocurile logice sunt în general o provocare, dar şi o barieră a minţii neputincioase.

Surprinzător, fetele de la „Nino Nino” au descoperit că niciun efort nu e de-ajuns într-o luptă de joc, strategic şi atent folosită, pentru a ajunge la victorie.

Aceasta a fost şi este strategia lui Lică Barbu, care prin provocările sale, adună la un loc prietenia, spiritul de echipă, cunoaşterea şi nebunia jocului. Restul e o minune de a trăi.

Cristina-Eutalia Mincu s-a desfăşurat cu aparatul de filmat ca să-şi termine filmuleţul ei documentar, cică ele ar fi o asociaţie de protecţie a animalelor mici şi foarte mici. Ce a ieşit nu ştim, până când Lică Barbu nu descarcă filmările din aparat şi va monta videoclipul.

La întâlnire s-a discutat şi despre un montaj pentru flashmob pe care copiii de la „Nino Nino” îl vor desfăşura în curând acolo unde e loc de dans şi trecătorii vor intra în ,,hora” lor.

Briana-Maria Băjenaru este dirijorul acestei nebunii de dans stradal şi, după câteva repetiţii, sperăm să surprindem brăilenii prin ritm şi voie bună.

Parcul Monument din Brăila a tresărit un pic, în istoria lui venită din vremuri, prin aceşti copii de la „Nino Nino”.

zambetul uneste fb

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.