Salutăm apariția primului număr al revistei „Colocvii dunărene” (anul I, nr. 1, martie 2021), publicație literară a Centrului de Studii Dunărene, sub egida Academiei Române. Așa cum este firesc vom prezenta componența redacției: Director: Ionel Cândea; Secretar de redacție: Valentin Popa; Redactor șef: Viorel Coman. Colectivul redacțional: Zamfir Bălan; Mirel Bănică; Lucian Chișu; Vasile Datcu; Ana Dobre; Ovidiu Dunăreanu; Constantin Ghergh; Brândușa Oana Ilie; Elena Ilie; Nicolae Grigore Mărășanu; Dora Mezdrea; Victoria Milescu; Adi Secară; Maria Stoica.
Primul număr al revistei „Colocvii dunărene” este ilustrat cu lucrări ale pictorului Ion Radu.
Din cuprins:
Călătoria care începe de Viorel Coman:
„Un eveniment petrecut la începutul toamnei trecute la Muzeul Brăilei «Carol I» – deschiderea Centrului de Studii Dunărene, sub egida Academiei Române – începe deja să-și arate primele roade: apariția revistei de literatură «Colocvii dunărene». Am remarcat în ultimii ani că multe evenimente culturale se petrec într-un spațiu ca de plută, fără ecoul firesc, deși calitatea actului artistic este de primă mână. De asemenea, am remarcat că mai ales în rândul unor tineri se petrece un fenomen de nepăsare față de lectură; i-am văzut părăsind cartea, i-am văzut indiferenți la miracolul cuvântului scris, cu sensurile multiplicate în poezie, povestire, teatru și devenind captivi unei alte galaxii, întemeiate pe imagine și zgomot. I-am văzut apoi părăsind, nu doar cu seninătate, ci și cu îndârjire, locurile unde ar trebui să știe că le sunt vii rădăcinile, plecând spre alte zări. E frumoasă libertatea, e tentantă chemarea departelui. Dar avem datoria să spunem generațiilor de azi, într-un moment identitar ușor șubrezit de tăvălugul globalizant, că există cuvântul «acasă». Până să-i vedem că se hotărăsc să plece, avem datoria să-i învățăm să privească, să vadă dincolo de cenușiul și banalul cotidian, lu-mea profundă, aparent uitată, păstrată întreagă, precum albina în chihlimbar, în operele scriitorilor români cu rădăcini brăilene sau dunărene”.
Anul Perpessicius. Semnificația ascunsă a unui pseudonim de Viorel Coman:
„Perpessicius, împreună cu Basil Munteanu și Gabriel Dimisianu, formează ipostaze ale spiritului critic exprimat deplin în sud-est. Dintre cei trei critici literari cu rădăcini dunărene – Șerban Cioculescu (Turnu Severin), Tudor Vianu (Giurgiu) și Perpessicius (Brăila), el este cel mai apropiat de spiritualitatea lumilor de la miazăzi, de taifasul oriental cu cartea, de tihna lecturii evocată adeseori, de voluptatea poveștilor nesfârșite. Perpessicius a fost criticul literar cel mai sofisticat în enunțarea adevărurilor despre cărțile contemporanilor. Nae Ionescu, unul din cei mai buni cunoscători ai firii criticului, observa încă din 1926 că avem de-a face cu un «temperament eminamente liric»”.
Nicăpetre 85 – Cariatide și semințe de Viorel Coman:
„Sculptând, Nicăpetre se așeza mereu, cu voluptate, în bătaia săgeții mitice. Dacă ar fi să găsim nu doar o metaforă unificatoare cât mai ales cheia povestirii care rezumă o mare operă, pe o perioadă de jumătate de veac, în țară și în exil, atunci aceasta este povestea seminței care, căzând pe pământ bun, moare și a cariatidei care se înalță pe locul acela. Cele două mituri personale vorbesc despre viață și moarte, despre germinație și ființa către moarte, despre biruința vieții prin rodire. Este o relație subtilă, greu de cuantificat, între natură și cultură, sau, în sens mitic între Creație și Moarte. Pretutindeni, la Nicăpetre există acest binom pe care îl vedem funcționând numai dacă avem acces la ansamblul operei. Chiar dacă sunt într-o formulă succedanee, cele două mituri personale își răspund, se luminează reciproc, își potențează sensurile unul prin altul…”
File de jurnal (Nicăpetre)
Poesis: Nicolae Grigore Mărășanu: Acheronule, Acheronule!:
Motto: Să-ți tragi fluviul peste trup, ca o cămașă,/ să simți că te reverși peste maluri,/ rana lumii să o speli cu lacrima curgerii tale.
„Acheronule, Acheronule!/ Te-am traversat din mal în mal cu un singur braț,/ deși știam că apele tale au puterea înecului.// Auzeam lacoma-ți gură cerând Omm și eu înotam./ Auzeam frații țipând cu înecul în gură și eu/ înotam.// Auzeam maica tânguindu-se, că mâna întinsă/ nu-i poate salva fiica din naufragiu, și eu înotam.// O, Acheronule, Acheronule!,/ sfâșieri de viscere-n ființă,/ sfâșieri de vestminte pe trup, și smulgerea părului,/ și eu înotam.// Și dacă ar fi fost numai atât!/ Dar ai trimis peste noi pedeapsa focului și n-am blestemat, nici nu ți-am biciuit apele,/ să răzbunăm corăbiile scufundate.// Ci te-am iubit, amplificându-ți măreția morții!// Am săpat fântână în țâțânile adâncului,/am umplut cristelnițele cu sfințite apele tale,/ și ne-am botezat în ele pruncii.// Și din fluviu al morții, în fluviu al vieții/ te-am prefăcut și te-am păstrat în ființă.” (fragment).
Victoria Milescu: Orașul cu cap de pește:
„E atât de ușor să te rătăcești/ în orașul cu cap de pește/ străzile lui din solzi aurii/ pornesc din inima înecaților în fluviul/ luându-și ca plată în fiece an: un copil, un adult,/ un câine/poți atât de ușor să aluneci/ pe străzile din solzi purpurii când/la o anume oră din zi sau din noapte/se ridică pe picioroange/ să vadă mai bine tot ce mișcă în jur/ scuturându-se de praful de pușcă,/ de sângele amestecat cu moloz, de bancnotele/ cenușii/ lipite pe frunțile lăutarilor/ orașul meu clătinându-se ca un vapor pe uscat/ cu măruntaiele împrăștiate la o ceartă/proptinduse-n primul om ieșit în cale / silindu-l să dea pe gât paharul cu tărie incoloră/ în care plutește un vierme stafidit/ori o perlă rară, alături de șișul lustruit/ nu te lăsa înduioșat, îmbrățișat, fugi/ străzile din solzi diamantini nu mai există/ nici orașul cu cap de pește eviscerat/ cu locuitorii lui aclamându-l pe cuțitarul vestit/ aruncându-i flori și bezele din balcoane/ când îl duceau la spânzurătoare…” (fragment).
Istorie literară: Femei în Primul Război Mondial: Hortensia Papadat-Bengescu (1) de Ana Dobre:
„…Asemenea personajelor sale, Hortensia Papadat-Bengescu trăia și nu trăia în lume. Lumea este o proiecție a aspirațiilor sale, lumea aceasta se corporalizează în forma așteptărilor sale. În personajele sale, deși foarte bine camuflat, există ceva esențial din Hortensia însăși. Literatura, creația ei literară erau un mod de a-și depăși vulnerabilitățile, de a ieși din cercul strâmt, de a păși în lumea din afară, care-i părea o tentantă agora, întâi timid, apoi din ce în ce mai îndrăzneț, mai curajos. Preocupată mai mult de investigarea trupului sufletesc, ea părea că ignoră cealaltă lume, sufletul celorlalți. Aparența aceasta este depășită doar de dorința ei irepresibilă de a spune și de a se spune prin intermediul ficțiunii…”
Filă de dicționar: Poetul Gheorghe Lupașcu de Lucian Chișu
Poesis: Gheorghe Lupașcu; Mariana Marțian; Cristina Vasiliu; Tudorița Tarniță; Valeriu Mititelu; Doina Popescu Brăila
Lecturi contemporane: Imaginarul Anei Blandiana în poezia contemporană de Daniel Kițu
Cronici literare: Zamfir Bălan – Călătoria (Viorel Coman); Acuzarea și apologia „tinereții lui Cioran” (Adi G. Secară); Poetul unei confuzii de geniu (Constantin Ghergh); Carte despre dispariția unei civilizații (Constantin Ghergh)
Restituiri: „Mercur”, jurnal comercial al Portului Brăilei, 1839–1841 de Ion Volcu
Note de călător: Piața Brăilei de Mirel Bănică
Eseu: Spațiul deltaic al dublei răsfrângeri de Nicolae Grigore Mărășanu
Bărăganul ca stare de Vasile Datcu
Filozofie: Metafizică la Dunărea de Jos de Valentin Popa
Proză: Cravata roșie n-a prevestit nimic bun (Elena Dumitrescu-Nentwig); Stigmate (Viviana Ioan)
Arte: Ecranizări după literatura lui Panait Istrati de Zamfir Bălan
Mihai Ispirescu, Magnificul de Lucian Sabados
Muzica, artă înainte de toate… de Marilena Niculescu
In memoriam: Stere Bucovală (Nicolae Grigore Mărășanu, Constantin Ghergh, Valentin Talpalaru, Valeriu Stancu, Valeriu Mititelu), Ion Radu (Gheorghe Mosorescu).
Arhiva rubricii Revista revistelor culturale
