”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (17)” de Dori Lederer

426
Dori Lederer proza leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roMaria turnă cafeaua în cești și se așeză pe scaunul din față, cuminte ca de obicei. Era sora mai mică a lui David, primul și singurul prieten statornic de-a lungul vieții. Prietenia lor venea din timpul în care Andrei, un tânăr aproape speriat de gălăgia și culorile pestrițe ale portului, încerca să afle cum ar putea deveni marinar. Mai mare cu vreo trei ani decât el, l-a ajutat apelând la bunăvoința tatălui său, un bătrân lup de mare dezamăgit că fiul său nu se făcuse medic, ci alesese ca și el să vindece apele de singurătate străbătându-le valurile-n lung și-n lat.

David trebuie să apară, a ieșit să cumpere niște fructe proaspete, în casa asta toate se învechesc, cumpărăm toți și mănâncă nimeni, niște sclifosiți, așa ne spunea mama, încheie Maria cu o privire care părea mai mult tristă decât nostalgică.

Mărită-te cu mine, Maria, se trezi Andrei vorbind cu voce tare.

Maria îl privi surprinsă și cumpăni preț de câteva secunde. Nu știa dacă bărbatul glumește ori are chef s-o tachineze cum făcea uneori când era tristă și voia s-o provoace să devină malițioasă. Prefer să te văd așa, decât tristă, încheia de fiecare dată când reușea s-o scoată din sărite din cauza faptului că el rămânea calm la ironiile ei.

Să mă mărit cu tine, zici? Dar de ce aș face-o, Andrei?, întrebă într-un sfârșit femeia cu un aer superior.

– Pentru că nu ești măritată, pentru că ești încă tânără și pentru că e timpul să mă adune cineva de pe drumuri și să mă îndoape cu fructe, uite, mi-a venit așa, o poftă de fructe că m-aș însura cu tine numai să fac asta până voi muri, răspunse Andrei abținându-se să nu izbucnească în râs și văzând-o pe Maria cum îl privea năucă. Se gândește că am înnebunit, continuă în sinea lui zâmbind.

– Și zici că mă vei lăsa să te îndop cu fructe toată viața?

– Da, veni răspunsul categoric al bărbatului.

– Și te vei aduna de pe drumuri?

– Da, de pe toate drumurile, îi ținu el isonul.

– Și ai tu chef să te însori, decretă Maria.

– Da, întări Andrei, a venit și timpul ăsta.

– Atunci, bate palma, izbucni ea în râs întinzând palma deschisă.

Andrei cuprinse mâna aceea firavă și-i sărută pulsul cu un aer serios:

– Căsătorește-te cu mine, Maria, repetă întrebarea privind-o în ochi.

– Cred că nici eu, nici tu, nu mai avem altceva mai bun de făcut, Andrei.

David tocmai întra pe ușă când ea sfârșise fraza și simți că ceva se petrece cu cei doi.

– Salve, Andrei, ai de gând să-mi cucerești sora? i se adresă în timp ce-i scutura mâna într-un salut călduros.

– Am de gând să mă căsătoresc, prietene, răspunse Andrei cu o privire inocentă, atât de inocentă încât David văzu în el pe tânărul care cu zeci de ani în urmă îi spusese: am de gând să mă fac marinar, amintindu-și că-n sinea lui spusese râzând: ”De parcă marinar te faci urcând pur și simplu pe un vapor.

Dar Andrei se făcuse marinar. Acum, de ce nu s-ar căsători dacă spune că asta are de gând?” concluzionă David.

*

În șezlongul ei din fața ferestrei camerei de zi, Maria se odihnea la umbra caisului plantat împreună cu Andrei când cumpăraseră casa.

Suntem bătrâni pentru a mai avea copii, spusese ea care trecuse cu puțin pragul jumătății de veac, dar vom planta acest pom împreună. Andrei a privit-o cu drag, un drag care se învecina cu un soi de milă pentru femeia aceasta blândă pe care norocul parcă o ocolise toată viața. A îmbrățișat-o ca pe un copil și au plantat pomișorul atingându-și mâinile în timp ce-i puneau pământ peste rădăcini. Se înserase iar noaptea a venit pe nesimțite în timp ce ei mâncaseră și băuseră câte un ceai pălăvrăgind verzi și uscate.

Maria se adâncise într-un somn liniștit la pieptul lui care tresărea în răstimpuri de câte un oftat ținut ca-ntr-o cutie sigilată cu tăcere. Își aminti de o noapte anume, o noapte de dragoste cu o femeie pe care crezuse că o iubește, poate chiar o iubise atunci. Toată viața fusese mistuit de iubirea pentru Otilia și o căutase pe ea în puținele femei care i-au atins inima și ochii. De fiecare dată ieșise mai pustiu decât intrase în paturile lor.

Vom avea un copil, îl anunțase femeia după o vreme. Andrei îi promisese că va avea grijă să nu-i lipsească nimic, dar nu se vor căsători. Acea iubire de-o noapte, poate două, poate chiar trei, nu era iubirea pe care o căuta. Iar copiii, deși sunt ai noștri, au viețile lor, iubirile lor, destinele lor, chiar și singurătățile lor proprii, îi explicase femeii care mai târziu și-a găsit fericirea în brațele bărbatului sortit să îmbătrânească împreună.

Copilul crescuse înțelept și frumos, acum avea familia lui, copiii lui, viața lui și fericirile lui. Se vedeau rar, întotdeauna cu drag și ambii cu acea complicitate pe care o dă înțelegerea adusă de iubirea dintre copii și părinți. În afară de Maria, nu vorbise cu nimeni despre acest episod din trecutul lui și fusese o singură dată, apoi n-a mai revenit asupra subiectului.

*

Andrei o privea cum stătea cu ochii închiși și remarcă faptul că timpul începuse să treacă și pentru ea. Merse ușor, să n-o trezească, până în casă. Oglinda de pe hol îi arătă un bărbat care dădea mâna cu bătrânețea. Se apropie de el și-l întrebă în șoaptă, încruntând sprâncenele a mirare: ”Cine ești tu, omule? Omul din oglindă se întristă și-i răspunse cu un fel de lehamite: ”Un om ca orice om, cu nefericirile lui nerostite care se agață de viață prin orice fir de bucurie efemeră, într-un cuvânt, un alt nefericit, ca și tine și dispăru pe hol spre baie. Baia de după amiază era una dintre bucuriile omului din oglindă.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.