”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (23)” de Dori Lederer

389
Joaquin Clausell (1866 – 1935), pictor mexican, ”Amurg – valul roșu”
Joaquin Clausell (1866 – 1935), pictor mexican, ”Amurg – valul roșu”

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roAndrei nu se simțea foarte în largul lui. Obișnuit cu singurătatea de pe mare și din camera lui de lucru, forfota aceasta a invitaților îi dădea o stare de nervozitate pe care încerca să o ascundă în spatele unui zâmbet ce-i dădea un aer mistic. Era încă un bărbat atrăgător, cu o voce caldă, cu o privire sfredelitoare, tenul asprit de viața pe mare și o statură care, nu atât prin înălțime, cât prin ținuta dreaptă și degajată, impunea celor din jur un fel de respect amestecat cu admirație și curiozitate. Maria, cu părul strâns într-un coc din care răzbăteau, rebele, capetele unui șnur albastru, ca două firicele de apă, amestecându-se cu șuvițele de păr blond scăpate intenționat pe lângă gât, părea mult mai tânără decât vârsta pe care o avea. Bluza, de culoare albastru închis, care-i adâncea și mai mult privirea, părea o pânză coborâtă din tablourile soțului ei. Sala devenise prea mică pentru lumea care se adunase, lucru care pe ea o bucura și-i amintea de anii de facultate, când se ocupa de asemenea evenimente, împreună cu cercul ei de prieteni pasionați de artă. Cu unii păstrase legătura de-a lungul anilor și mulți dintre ei se aflau astăzi aici, discutând, îmbrățișându-se, schimbând păreri și studiindu-l discret pe Andrei. Tablourile înfățișau marea în diferitele ei ipostaze, scene din larg și de pe maluri, porturi, faruri, lagune, tot ce pictase de când se căsătorise, pictura fiind refugiul dar și felul său de a-și lăsa sufletul să mai spună câte ceva. Acordurile pianului îi linișteau, precum un calmant, bătăile inimii lui Andrei. Pianistul încheie piesa și se ridică să ia un pahar cu șampanie. În drum, se opri și schimbară câteva vorbe, iar acesta îi oferi două bilete la concertul  pe care urma să-l susțină.

– Mulțumesc, George, îi zâmbi Andrei îndatorat.

– E o mare plăcere pentru mine – răspunse bărbatul, înclinând ușor capul, apoi, zâmbind, continuă: Prietenii prietenilor mei sunt și prietenii mei.

Lumea se perinda prin fața tablourilor iar Andrei încerca să le rețină numele și figurile celor care intrau în vorbă cu el, felicitându-l, cerând amănunte sau doar schimbând amabilități. O căută cu privirea pe Maria și-o văzu stând de vorbă, ca între vechi prieteni, cu câțiva invitați. ”Niciodată n-am știut cât de mult aparține soția mea unei alte lumi decât cea în care am cunoscut-o eu”, își spuse cu uimire.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.