”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi” (57) de Dori Lederer

214
dori lederer proza scurta episod final

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.ro– Accident rutier, impact frontal, ambii foarte grav, a tunat vocea care însoțea personalul cu tărgile la intrarea în spital.

*

Era încă întuneric iar Emanuel dormea liniștit cu fața spre ea.

”Oare mă iubește? Nu, mai bine să nu mă iubească, o iubire ca asta l-ar chinui, cum să iubești pe cineva de pe alt tărâm și să fii fericit?”, își spuse și se întoarse cu spatele la el.

Chemă umbrele și le rugă să se așeze între ei. Un sunet strident o făcu să se trezească.

”Bună dimineața”, se auzi vocea lui Emanuel răspunzând la telefon. Preț de câteva minute, umbrele lor se priviră reci și victorioase.

”Cât e ceasul”, l-a întrebat Otilia.

”E devreme încă, e șapte”, a răspuns el și s-a ridicat din pat fără tragere de inimă.

Apoi, liniște. Întuneric și liniște.

– O pierdem pe ea, a strigat medicul cu disperare.

– L-am readus pe el, trăiește, trăiește!, spuse precipitat cel de alături.

*

După 2 ani.

Andrei aprinse o lumânare așa cum făcea în fiecare seară de la moartea Otiliei și se ruga cu singurele și aceleași cuvinte pe care le rostea în gând tot timpul.

– Iartă-mă, Doamne, iartă-mă, Otilia.

Și adormi dorindu-și s-o viseze.

*

Câinele lătra și-l trăgea cu disperare de mâneca bluzei de pijama. Andrei deschise cu greu ochii, era amețit, nu se vedea nimic în jur. Totul era numai fum.

– Incendiu!, spuse realizând ce se întâmplă și-și adună toate forțele să se ridice din pat.

A luat-o pe Maria în brațe și urmat de Miki, a scos-o din casă printre flăcări.

Apoi s-a întors după scaunul cu rotile care era chiar la intrare. O bârnă de lemn a căzut strivindu-i brațul drept. O durere ucigătoare l-a pus la pământ.

Pompierii l-au găsit inconștient.

*

După ce a dat un ocol prin noua casă, câinele s-a așezat în fața lui și l-a privit fix în ochi de parcă ar fi vrut să-i spună ceva.

– Miki, tu ai salvat două vieți. Am scris odată o povestioară despre îngeri care se dezbracă de aripi. Din păcate, n-o mai am, am rupt tot ce am scris și am aruncat în mare când eram tânăr. Tu ești aripa Otiliei, s-a dezbrăcat de ea și mi-a dat-o mie atunci când te-a lăsat la mine.

Nu-i așa că și ție îți este dor de ea?, îi vorbi Andrei ca și cum ar fi avut în fața lui un om.

Maria, din scaunul cu rotile, privea absentă când la ei, când la televizorul abia instalat.

*

După 13 ani.

Stătea în poieniță pe o buturugă părând o prelungire a acesteia. La câțiva metri, câinele își lingea liniștit labele. Pe iarbă, dintr-o geantă veche din piele, se vedeau colțurile unor foi scrise și îngălbenite de vreme și de lacrimi.

Otilia, desculță, se apropie din spatele lui și-i acoperi ochii cu palmele.

– De ce ai mâinile reci?, o întrebă Emanuel de parcă nu se văzuseră de un ceas.

– Pentru că sunt moartă, îi răspunse ea fără să clipească.

– Câți ani sunt?

– Să fie vreo… treizeci, dragul meu. Treizeci de ani de când ne cunoaștem.

– Ne cunoaștem de la facerea lumii, Otilia. De ce ai venit? Sunt un bătrân, fără putere. Viața mi-a trecut și eu am rămas fără tine.

– Mă duc acasă. Definitiv. Am făcut o escală să te văd.

– La cât ai zborul, Otilia ?

– La… fără un sfert de veșnicie, Emanuel… la fără un sfert din tot ce nu a fost să fie…

– Știi că aproape te-am urât după ce ai plecat? Te-am urât pentru că m-ai lăsat aici și n-ai venit să mă iei așa cum spuneai pe timpuri, râzând, când te țineam în brațe. Dar cel mai mult m-am urât pe mine.

– Știu… și totuși eu te-am iubit mereu. Te-am lăsat să-ți împlinești destinul.

Se aplecă asupra lui și-l sărută. Buzele lor erau sărate.

– Emanuel… Emanuel, iubirea mea a fost interzisă de către zeii tăi pământeni, grijile lumii.

– Sunt singur, Otilia, eu și câinele, amândoi bătrâni, aproape orbi, aproape surzi, iar eu sunt și ciung. Maria a murit acum 5 ani. Mi-am făcut datoria până la capăt și sunt obosit, atât de obosit… Iar tu ești atât de palidă…

– Trebuie să plec, dragul meu, spuse Otilia dintr-odată și dispăru repede călcând aerul cu tălpile goale.

– Nu pleca, sau dacă pleci, ia-mă cu tine, se rugă Emanuel.

Din vale venea o femeie necunoscută. Când ajunse lângă el, îi zâmbi cu blândețe și se așeză pe iarbă răsfoind hârtiile din geanta lui Andrei.

– Atât am de la ea, hârtiile astea și câinele. Mi le-a dat în păstrare până se va întoarce. Am plecat cu ea spre aeroport, dar nu știam că o duc spre lumea cealaltă, spuse bărbatul plângând ca un copil.

– Nu mai plânge, nu se mai poate reface trecutul. Am venit să iau geanta, am nevoie de ea pentru a termina povestea.

– Tu cine ești? Și despre ce poveste vorbești?, se trezi el ca dintr-un vis.

– Sunt cea care v-a plăsmuit pe toți, pe tine și pe cei din jurul tău. O femeie care a cules din viață și de la oameni întâmplări, gânduri, trăiri… și v-a îmbrăcat pe voi, cei din povestea asta cu gândurile lor, cu faptele lor, cu destinele lor.

– De ce mi-ai dat un asemenea destin?, întrebă bărbatul îndurerat.

– Pentru că n-ai știut că lumea va merge înainte, cu sau fără tine și ți-ai vândut iubirea. De două ori! Dar dacă cele două Otilii te-au iertat, te iert și eu, vorbi femeia plecând cu geanta.

Apoi, îi strigă peste umăr arătându-i cu mâna ceva:

– Privește!

Din vale, Otilia se întorcea cu trei brândușe albe. Cele două femei se încrucișară la mijlocul drumului iar Otilia îi dădu florile.

Se opri lângă Emanuel, privi spre câinele care nu mai respira de minute bune și-i spuse:

– E timpul să mergem. Toți trei.

Sfârșit.

Am scris această poveste în memoria mătușii mele, Dorina Lederer. Au existat și vor exista, atât cât lumea va dura pe pământ, oameni care se vor iubi până la moarte, în ciuda destinelor care-i separă. Destinul și dragostea sunt noțiuni diferite. Dacă destinul poate fi definit în mare măsură prin alegerile noastre, dragostea este deasupra tuturor alegerilor. Dragostea nu este o alegere, noi suntem aleșii Ei.

Mulțumiri de suflet din partea autoarei cititorilor acestei povești și încântătoarei gazde, Revista Culturală Leviathan.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.