”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (8)” de Dori Lederer

531
Salvador Dalí, ”Uitare” Dori Lederer proza
Salvador Dalí, ”Uitare”

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roTerminaseră cafeaua și priveau fără țintă pe fereastră, fiecare părând adâncit în lumi diferite.

– Ești căsătorită? întrebă Andrei dând ochii brusc cu femeia din fața lui.

– Nu, veni răspunsul Otiliei..

–Ai fost? continuă el pe același ton calm.

– Nu-mi amintesc… poate am fost… poate nu… cine mai poate ști? dădu din umeri femeia. Dar tu?

– Eu am fost… am fost marinar până de curând. Am obosit. Am revenit pe pământ.

*

Andrei, vino cu noi la bar, îl strigară colegii bucuroși, că atingeau iar pământul cu tălpile.

Mergeți înainte, vă găsesc eu, am de cumpărat ceva din port, le răspunse tânărul.

Cumpăra mereu cărți poșale și le trimitea la mănăstire, celor care-l crescuseră. Le trimitea uneori mici cadouri și întotdeauna câțiva bănuți pentru puținele lor nevoi. Păstrase de la ei o învățătură: fiecare om are câte o poveste, câte o povară, câte o cruce, cum spuneau ei și mai ales, fiecare om trăiește cât timp cineva își mai amintește de el. Și voia ca ei să trăiască.

Mami, mami, cumpără-mi șalul ăsta, auzi în spatele lui o fetiță vorbind cu mama ei. Nu se poate, copilă, e scump, nu-mi ajung banii, îi explica de zor mama.

Dați-mi șalul acela albastru, ceru Andrei vânzătorului.

Luă șalul, îl dădu fetiței și fără niciun cuvânt dispăru în mulțimea care forfotea printre tarabe.

E pentru tine, Otilia, spuse în gând celei pe care nu voia s-o lase să moară. Tu nu ai murit, te-am luat cu mine pe ape, Otilia…”, repetă ca de fiecare dată când vorbea cu ea.

Colegii îl așteptau la o terasă, fiecare cu câte o halbă în față. Când îl văzură venind, îl primiră gălăgioși și veseli ca de obicei. Ceru și el o halbă de bere și sorbi însetat privind lumea din jur, ascultându-i pe oamenii aceștia cărora le știa poveștile, încercând să respire, să trăiască, să vâslească prin viață. Avea 24 de ani.

*

Îl revedea după mai bine de 15 ani, timp în care femeia luptase cu stafia unei iubiri cu o singură aripă. În fața ei stătea un străin. ”Așa arată o stafie”, își spuse în gând Otilia. Iubirea aceea părea ca un blestem, nici moartă, nici vie, bântuind între lumi, iar Otilia, undeva, în mijlocul unei liniști aparente. Într-o zi îți vei găsi liniștea cea mare, pentru că iubirile cu o singură aripă mor pentru totdeauna, continuă femeia în gând, apoi zâmbi străinului care o salutase.

*

– Poate am fost… poate nu… cine mai poate ști? repetă Otilia. Apoi, zâmbind către Andrei: ai obosit, mergem?

– Da, mergem, spuse bărbatul, deși ar mai fi stat, lângă ea se simțea ca adunat dintre… lumi.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.