Am învățat și eu ceea ce alții știau cu multe milenii înaintea mea. Omul nu este; el devine. Mai simplu exprimându-mă, un bebeluș născut de o fiinţă umană este o fiinţă duală: un animal real şi un om potenţial. El are de ales la un moment dat (este vorba despre prima alegere care poate fi definitivă): fie va elibera animalul din el şi va duce o viaţă plină de plăceri şi de durere, fie va moşi omul. Dacă a ales a doua variantă, va fi supus la încercări aproape imposibil de trecut:
În primul rând, trebuie să supravieţuiască, fără o vătămare ireversibilă, primilor trei ani de viaţă, în condiţii improprii: gol-goluţ, cu părinţi nepricepuţi şi perplecşi, cu bunici, rude, vecini şi te mai-miri-cine care îl consideră cu toţii o jucărie. În cel mai bun caz, pentru că nu rare sunt situaţiile în care este o simplă minge de ping-pong… Şi să nu uităm că toţi cei amintiţi, ca să pună capac la toate, îşi urează reciproc: ”Să vă bucuraţi de el!”
În plus, să-l ferească Dumnezeu de o sărăcie primară îmbibată de alcool sau de părinţi grijulii care vor să-l crească ”ca la carte”.
În al doilea rând – şi acum părăsim ordinea cronologică – trebuie să se elibereze de lanţurile animalităţii fără a ucide animalul, o înfruntare care durează de obicei toată viaţa. În această luptă are numai duşmani, printre care el însuşi este cel mai înverşunat şi cel mai periculos.
În al treilea rând, să reziste atacurilor combinate, repetate continuu şi, bineînţeles nesfârşite, ale adulţilor care doresc ca el însuşi să devină un adult, adică o fiinţă domestică standard, folositoare părinţilor, rudelor de toate felurile, consătenilor şi compatrioţilor, ”umanităţii” şi în nici un caz lui însuşi sau, ferească Dumnezeu!, să fie acaparat de curiozitatea de a se descoperi pe sine şi să caute un drum propriu.
În al patrulea rând, să înfrunte şi să facă faţă unui şir de instituţii/”valori fundamentale” ale societăţii care au scopuri – şi cele mai sălbatice mijloace pentru a le atinge – de mare ”valoare” şi ”înălţime” în ceea ce îl priveşte: toate ducând la formarea lui ca ”om”, adică la transformarea lui în iubitor ardent şi agent neobosit al întreprinderii competitive, al societăţii, patriei, lumii, ştiinţei, civilizaţiei şi culturii etc.
În al cincilea rând, să ajungă să înveţe din experienţele celorlalţi înainte ca daunele generate de propriile experienţe să devină ireversibile şi să nu meargă niciodată tot înainte, ci în orice direcţie în care mai poate, oricând doreşte sau are răgaz, să se întoarcă spre sine…
În al şaselea rând, să găsească, de fiecare dată când are nevoie, clipele necesare pentru reflecţie, meditaţie şi contemplaţie pentru a se extrage din cursele fără sfârşit care i se întind la tot pasul în viaţa numită, cu tot mai puţină justificare, umană.
În final, ajungând la aşa-zisa vârstă a treia sau a patra şi, încercând să descopere şi să adune calităţi umane dobândite, să aibă curajul şi răbdarea de a le recunoaşte pe acelea care îl fac fericit la ideea că va muri curând.
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu
