Nu trageți în proști
Oare ce are lumea cu proștii? Ei sunt, totuși, singurii oameni care… descoperă. Pentru că nu au imaginație. Și atunci, încearcă. Un om cu imaginație oricât de bogată nu-și poate imagina ceea ce prostul chiar încearcă.
El își taie creanga de sub picioare și descoperă că are greutate. Își umple prea mult cada să facă baie și descoperă că are volum. Se dă de-a berbeleacul și descoperă roata. Păcat că tot încercând, prea mulți se deșteaptă.
Scoarță englezească
Multă vreme s-a crezut că Newton dormea sub un pom, când un măr s-a desprins și etc. etc. Adevărul este că sir Isaac, plimbându-se într-una din zile prea mult prin grădină, era toropit de gânduri și de soare. Ispitit de sete (nu de șarpe, Doamne ferește!), a izbit cu toiagul o ramură de măr. Aflându-se chiar sub el, merele i-au căzut în cap. De enervare, nobilul englez a descoperit legea gravitației. Și tot adevăr este că nimic nu te enervează ca lumea decât propria… prostie.
Sclipiri capcană ale minții
„Fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită” – iată reacția țâfnoasă a revoluționarului învins de dezamăgire!
Intrăm adesea în capcanele sclipirilor inteligente ale minții noastre. Pentru că, arareori în istorie, un moment de solidaritate activă a unui popor, un vârf al conștiinței sale istorice, a fost binecuvântat de un conducător cu adevărat capabil. Și iată cum ne-a sechestrat inerția căutării persoanei providențiale.
Numai că geniile se nasc prea rar, iar saltimbanci în fiecare zi. Colac peste pupăză, geniile așteaptă să fie descoperite, iar ceilalți se oferă singuri.
Nu știu de ce oamenii vor, pentru a deveni liberi, să sfarme lanțurile cu care îi ține la un loc societatea. Dar aceste lanțuri, ruginite sau aurite, sunt chiar propria lor existență. Ei sunt înlănțuiți nu pentru a se desprinde (dacă ar fi așa, întreaga istorie n-ar fi decât o glumă proastă), ci pentru a descoperi în ei înșiși forța de a se realiza unul pe celălalt și fiecare pe sine.
Putem fi liberi numai împreună!
Celebrarea libertății
Dacă „fenomenul Piața Universității” a avut vreo valoare, atunci aceasta constă în celebrarea libertății. Oamenii curați de acolo au intuit că izvoarele propriei eliberări pot fi desferecate prin invocarea zorilor societății omenești. Ei au trăit libertatea pură a omului născând.
Nu știu dacă un om civilizat, în sensul grav și modern al cuvântului, poate înțelege o asemenea experiență. El își construiește, pur și simplu, propria libertate.
A murit ultimul om… liber
Marx scria despre muncitor că este primul om liber cu adevărat în întreaga istorie. El este omul care nu posedă nimic și este doar forță de muncă. Pe care o vinde sau nu, intrând în lanțurile legilor capitalului, sau murind de foame.
Comuniștii au înrolat această ființă pe deplin liberă de orice legătură socială, deci a-socială și a-culturală. Dintr-un om concret, muncitorul a devenit o ficțiune. Pe umerii săi, niște inși aidoma lor s-au cățărat până la vârful puterii politice. Au rămas acolo – cine mai știe cât? –, și l-au plătit pe muncitorul fictiv cu un titlu, tot fictiv, de proprietate asupra societății.
În acest moment, istoria încremenește. Pentru că au lăsat urmași, care și-au făcut acte de proprietate atestate prin legi proprii.
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu
