„Omul din Cerc” (1) de Dori Lederer

Ce strâmt e-aici și câtă apă
Și, Doamne, ce-ntuneric!
E totul straniu și e nou,
Vreau să mă mișc, ceva mă leagă,
De-un fel de sfoară mă împiedic,
Sunt oare în cavou?

Dar dacă sunt pe sub pământ,
De ce-mi ajunge la urechi cuvânt?

Și cine-mi cântă peste ape?
E-o voce ca din altă lume,
Pe care încă n-o cunosc
Și totuși e atât de-aproape,
Și chiar de nu-nțeleg ce spune,
Deja simt c-o iubesc.

Or dacă n-am părăsit cerul,
De ce mă strânge cercul?

Vai, unde sunt și ce-s acum?
Îmi amintesc că am pornit
Spre un tărâm îndepărtat,
M-oi fi pierdut cumva pe drum?
Vreun demon m-o fi adormit
Și-aici m-a încuiat?

Să-mi fie, oare, scris în cer
Să mă numesc Omul din Cerc?

Oh, stai! Cred că mi-am amintit,
Deși buimac sunt, după somn,
Plecasem, Doamne, spre Pământ
Și doar o clipă-am ațipit,
Urma să mă îmbrac în Om,
Cum Tu, pe timpuri, în Cuvânt,

Dar te întreb: ți-o fi plăcut
Să stai în cercu-acesta strâmt?

Și uite-așa, zi după zi,
Mai apărea câte-o minune,
O unghie, un fir de păr,
Iar clipa mare când sosi,
Desăvârșit, intră în lume,
Un pui de om, într-adevăr!

Și-a treia zi, pe înserat,
Trei ursitori stăteau la cap,

Prima, la brâu cu fus de-argint:
„Va trăi mult”, a hotărât.
A doua, torcând firu-ncet,
Șopti: „De mulți va fi iubit”,
Iar ultima a spus atât:
„Acest om va trăi în cerc.”

           Va urma

Portimão, Portugalia

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

La Editura Leviathan a apărut romanul Când îngerii se dezbracă de aripi de Dori Lederer. Detalii, click aici.