„Omul elastic” de Lică Barbu

49
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licutaDintre toate personajele mele, reale sau imaginare, pe care le-am prezentat în „Lumea lui Licuţă”, cel mai amuzant şi cel mai original prin tot ceea ce făcea era Omul elastic.

Îi spun aşa pentru că de câte ori venea de la serviciu sau de unde venea el, de la o cârciumă venea  sigur, se legăna ca o păpuşă de paie. Cum făcea de nu cădea lat, nu ştiu. Avea o echilibistrică mai ceva ca acrobaţii de la circ. Milimetric ajungea cu capul la pământ, dar de căzut nu l-am văzut niciodată întins pe jos.

Nu ştiu cum făcea de se îndoia până la pământ şi nu cǎdea. Mai făcea doi paşi, iar se îndoia. Râdeam de ne prăpădeam. Era aşa de haios că râdeau şi gardurile de care se rezema. Râdeam toţi ca la desene animate. Mai ales când se ţinea de un pom şi se căuta prin buzunare, cică să ne dea bomboane. Greu nimerea buzunarul şi când îl nimerea, îl întorcea pe dos. Era gol.

De fapt, pe Omul elastic îl chema nea Dumitru, Mitică, cum îi spuneau vecinii şi era meşter la construit case. Mai toate casele de pe strada noastră erau făcute de el, iar casa lui era o ruină, gata să cadă şi nimeni nu se mira ştiind cum sunt meşterii de obicei.

În schimb, era foarte citit. Ştia multe. Mai ales despre istorie. Când nu era zurbagiu de la băutură, ne povestea şi nouă, copiilor de pe stradă, despre toţi domnitorii ţării noastre, despre războaiele cu turcii, hă, hă, ştia istorie de dinaintea tracilor şi nimeni nu avea cum să-l contrazică pentru că prea puţini erau cei de pe strada noastră care mai buchiseau oleacă de istorie.

Doar tata, căruia i-a plăcut istoria la şcoală, se dădea în păreri cu el despre istoria neamului românesc. Ba, îl mai și întărâta la scormonit istorie spunându-i:

‒ Băi, Mitică, băi! Bagă la cap! „Cine uită, nu merită!” Aşa spunea marele nostru Iorga.

Şi tata spunea asta de nu ştiu câte ori, de o ştia pe de rost până şi Barbony, berbecul.

Asta îl întărâta şi mai mult pe Omul elastic. Cum adică, el să uite? Dacă era ceva ca să nu ştie de nu ştiu ce domnitor sau de vreun eveniment istoric, trei zile nu-l mai vedeai pe afară. Era în pod.

Acolo îşi ţinea el biblioteca. Podul era plin cu cărţi, ziare şi reviste. Le aduna de pe la oamenii pe unde avea lucrări. Alţii spuneau că face vreo şcoală înaltă, că prea ştia multe.

Nevasta lui, tanti Aglaia, nu voia să vadă-n casă „picior” de carte sau revistă. Omul elastic, de teamă să nu i le bage pe foc, ce să facă?, şi-a făcut bibliotecă-n pod.

Îmi plăcea asta. Cine mai avea ca el bibliotecă-n pod? Mă gândeam să-i schimb porecla în Podaru, dar nu i-am schimbat-o. Era mai haios Omul elastic.

Şi într-o zi de toamnă, cam pe la sfârşitul lui noiembrie, tata a intrat cu Omul elastic în curte la noi. Îl angajase ca să repare cotineaţa oilor. Venea vremea rea şi trebuiau adăpostite, iar eu nu înţelegeam de ce nu le adăpostea în cocina lui Ghiţă, porcul, căci şi-aşa avea să ne părăsească în curând.

‒ Bre, nea Neculae! Io intru acolo să repar cu condiţia să legi berbecul matale. Cine ştie ce i se pare şi mă ia la împuns!, puse Omul elastic prima condiţie de lucru.

Cam aşa era. Dacă un intrus se nimerea în curtea cu animale nu mai scăpa de coarnele lui Barbony. Berbec căpos. Până şi pe mine mă împungea. Şi doar nu eram un intrus.

‒ N-ai tu treabă, Mitică. Să nu faci mişcări bruşte şi-atât. Te cinstesc cu-n pahar de vin?

‒ Treaba-i treabă, nea Neculae. Nu beau până nu termin treaba.

Şi s-a apucat de treabă. Meşterea de zor cu tesla şi cu ciocanul privind pieziş mişcările berbecului. Barbony, plictisit, mesteca iarbă cu gândul la oiţele lui. Nici nu-l băga în seamă.

Tata, ciupind câte un păhărel de vin, îl însoţea cu vorba şi îl tot ischitea.

‒ Îţi torn, mă, un pahar? S-a lăsat frig, nu vezi? Te mai încălzeşti şi tu oleacă.

‒ Nu vreau, bre! Eu când lucrez, lucrez, nu stau la băute. După aia.

‒ Mi-a ieşit un vin anu’ ăsta, măi Miticăăă! Bun tare, mă! Iote şi tu ce rozaliu e!, îl ispitea tata pe Omul elastic şi vâjti!, paharul pe gât.

Cu toate că mai avea câteva scânduri de prins, Omul elastic nu a mai răbdat.

‒ Ia pune, bre, şi mie un pahar că n-o fi foc!, a cerut el cu poftă.

A ras un pahar fără răsuflare, iar tata i l-a umplut din nou. L-a ras şi pe al doilea.

‒ Gata, bre, la treabă! Mai am oleacă aici şi termin.

Nici nu a apucat să mai bată un cui şi a mai dus un pahar pe gât din mâna întinsă a lui tata.

De aici încolo s-a rupt filmul. Omul elastic căuta tesla şi tesla era în mâna lui. Şi a mai cerut un pahar ca să găsească tesla. Şi încă unul de bucurie că a găsit tesla.

Mişcările lui anapoda i-a trezit atenţia lui Barbony care s-a oprit din mestecat şi îşi privea ţintă victima. Ştiam foarte bine strategia de luptă a lui Barbony. Încet, încet se dădea înapoi câţiva paşi ca să-şi facă avânt pentru lovitura cu capul. Cobora coarnele spre pământ şi ţâşnea ca un arc.

Asta s-a şi întâmplat. Omul elastic era victimă sigură.

Numai că Omul elastic nu şi-a slăbit vigilenţa încă de când a intrat în curte şi printr-o fandare specifică lui, atunci când e ameţit, a evitat impactul.

Barbony nu s-a dat bătut. Părea că a renunţat, dar s-a retras într-un colţ ca să îşi refacă planul de luptă. Omul elastic profită de această pauză şi mai rase un pahar. Tata îl servea cu plăcere râzând în hohote de scena luptei ivită spontan.

În runda a doua, Barbony nu a mai stat pe gânduri. A atacat direct sforăind la gândul victoriei.

Omul elastic d-aia e om elastic: să facă echilibristică şi neam să-l lovească buldozerul de Barbony, ceea ce l-a enervat şi mai tare pe berbecul luptător.

Parcă eram la coridă.

Luptă-luptă, dar Omul elastic voia să prindă puteri şi profită de o mică pauză pentru încă un păhărel. Fatală mişcare. Barbony a atacat la sigur. Omul elastic a mai apucat să-şi desfacă picioarele pentru a evita lovitura şi s-a trezit călare pe berbec.

Barbony, speriat de încărcătura pe care a luat-o în zborul atacului, a tăiat-o către poartă pentru a scăpa de călăreţ.

‒ Şi doar ţi-am spus, măi Mitică, să nu faci mişcări bruşte! Cine uită, nu merită, a mai apucat să strige tata, prăpădindu-se de râs în timp ce Barbony elibera curtea de intruşi.

Omul elastic nu-l mai auzea. Era deja în pod ca să caute în cărţi unde a greşit.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.