Nici nu a trecut mult timp de când am strâns toate jucăriile cu care am împodobit pomul de Crăciun și le-am aranjat cu grijă, spre păstrare, în cutii bine închise, ca să le pot folosi din nou în anul care vine, că, iată, acum mă aflu în pragul sărbătorilor pascale și caut cutiile pline cu iepurași, puișori, fluturi și ouă felurit colorate ca să împodobesc cu ele copacul din fața casei sau să adun crenguțe cu muguri, în buchete mici, ca să-mi înfrumusețez casa cu ele, că deh!…vine Paștele. După o binevenită curățenie, toate aceste pregătiri mă ajută și pe mine să mă „pregătesc” sufletește pentru a întâmpina cum se cuvine, în liniște și tihnă, ca orice creștin, sărbătoarea Învierii Domnului. Așa este obiceiul. Un obicei foarte frumos pe care l-am îmbrățișat cu drag.
Când am venit în Germania era un sfârșit de decembrie și Crăciunul bătea la poarta noului meu drum de viață, iar pomul de Crăciun, imens, minunat împodobit, care m-a întâmpinat în aeroportul din Frankfurt, a rămas în amintirea mea ca o fereastră deschisă, luminoasă, un semn de bun venit, încălzindu-mi ochii și sufletul de bucuria întâlnirii cu el. Nu-l voi uita niciodată! Apoi, au trecut câteva luni înfrigurate și prima primăvară din Germania, primul Paște petrecut în familia mătușii, au adus nu numai căldură și soare, dar mi-au oferit și bucuria de a participa împreună la pregătirile pascale. A fost pentru mine o nouă experiență de viață, la care am participat cu mari emoții, impresionată fiind de toate cele ce se întâmplau în jurul meu. Totul era nou! Nici nu se vorbea românește! Toți ai casei încercau să mă lămurească ce se întâmplă, vorbind rar și răspicat, cu mișcări ale mâinilor însoțite de un zâmbet îngăduitor și plin de înțelegere, care mă îmbiau: „Uite, fă ca noi”. Tanti Mitzi, cum îi spuneam, de fapt se numea Maria, împreună cu fetele ei împodobeau nu numai casa cu ramuri strânse în buchete, de care atârnau tot felul de iepurași, de ouă mici de ciocolată, de puișori galbeni aurii, de fluturi multicolori, ci și copacul din mijlocul grădinii, din fața balconului, care primea și el ornamentația cuvenită, doar că toate jucăriile erau din lemn sau din plastic, frumos colorate, bine prinse și atârnate de ramurile lui încă firave. Era un păr cu coroana de ramuri rotundă, cu o tulpină bine înfiptă în pământ și care nu se grăbise să înflorească, așa că jucăriile atârnate cu multă grijă de noi se lăsau alintate și legănate la fiecare bătaie de vânt, sclipind în soare. A fost primul copac pe care l-am împodobit, alături de verișoarele mele, cu câteva zile înaintea Paștelui, și m-am bucurat cu atât mai mult că îl știam bine înrădăcinat în pământ și că nu avea soarta Bradului de Crăciun, tăiat, împodobit și apoi aruncat. El rămânea în picioare. Am aflat că este numit Oster-Baum (Oster-Paște, Baum-Copac) și de ramurile lui erau atârnate nu numai jucăriile potrivite ci și bilete scrise cu tainice dorințe spre împlinirea lor, așa încât Oster-Baum-ul devenea un prieten al celor care-l împodobiseră, un prieten ocrotitor al familiei, un mesager către îngerii care aveau darul ceresc de a duce mai departe misiunea împlinirii tainicelor dorințe. Indiferent unde se afla, în grădina din fața sau spatele casei, Copacul de Paște (Oster-Baum) devenea pentru câteva zile simbolul ocrotitor al puterii cerești și avea misiunea de a aduce liniște, fericire, iubire, speranță, belșug și sănătate pentru întreaga familie, dar mai ales pentru cei care au participat la împodobirea lui. Un moment impresionant pentru mine. Încă nu participasem la un asemenea eveniment în familia mea. Oster-Baum intra în noua mea viață ca un bun și credincios prieten pe care l-am îmbrățișat din prima clipă, urmând să-i păstrez prietenia cu o mare grijă. Părul din curtea mătușii nu mai era un simplu păr, un simplu copac, era un nou prieten și, așa, cu ochii lipiți de geam, mă uitam la el cu o mare admirație, că era tare frumos împodobit și colorat, dar îl priveam și cu o ascunsă îngrijorare la gândul că i se poate întâmpla ceva. Mă gândeam că peste noapte un vânt mai puternic ar fi putut să fure minunatele jucării pascale sau ciorile, porumbeii, coțofenele le-ar putea ciuguli, fura și-n zborul lor spre înaltul cerului, le vor lua cu ele și astfel vor dezgoli ramurile de frumosul nostru aranjament. În fiecare dimineață mă sculam prima și-l priveam, îl admiram, bucurându-mă în tăcere că a trecut noaptea nevătămat și număram zilele care urmau să vină în așteptarea sfintelor sărbători. Au trecut anii și am văzut mulți astfel de copaci în fața caselor, prin grădini și am participat chiar și la ceremonialul împodobirii multor Ostern Bäume sau a multor buchete de ramuri înfrunzite așezate cu grijă în glastre, împodobind casele noilor mei prieteni, dar niciodată nu-l voi uita pe primul meu Oster-Baum împodobit în curtea mătușii, alături de verișoarele mele. A marcat un nou început în viața mea, care m-a însoțit de-atunci încoace mereu. Așa cum nu pot da uitării prima duminică de Paște când am alergat alături de verișoarele mele prin grădină, în căutarea iepurașilor și a ouălor de ciocolată, pe care, cu o seară înainte, mătușa le-a ascuns cu multă dibăcie prin iarbă și printre tufișurile din colțurile grădinii. Primisem un mic coșuleț în mână, bucurându-mă ca un copil de fiecare dată când descopeream câte un ou sau un iepuraș de ciocolată pe care le strângeam cu multă grijă în coșulețul pregătit, apoi ne adunam în jurul mesei din bucătărie și ne lăudam cu comorile găsite. Un alt obicei necunoscut mie, care m-a îmbrățișat pentru o clipă cu o mare căldură și iubire și m-a învățat să mă bucur din nou, ca un copil. Din noianul amintirilor din copilărie aleg câteva momente trăite în bucătăria mamei care mă înconjoară acum, retrăindu-le cu o mare emoție, ca și cum ar fi aievea. Mirosul de cozonac, de friptură, al vopselelor fierbinți și al ouălor fierte ce așteptau să le vină rândul la colorat, întreaga atmosferă a pregătirilor de Paște sub ocrotirea iubitoare a mamei, toate aceste clipe de neuitat au rămas doar în albumul amintirilor de familie. În bucătăria mătușii din Germania nu mirosea a cozonac și nici a friptură… Cumpărăturile se făceau din timp, magazinele rămânând închise în vinerea mare, iar sâmbăta ne puteam duce doar în grabă să mai cumpărăm ceva, căci totul era deschis doar până la 12.00… Apoi duminică și luni totul este închis. Doar bisericile sunt deschise… Așa că vineri am fost cu toții în jurul mesei din bucătărie unde am primit o ciorbă de crap, așa cum era obiceiul și nimic altceva. Sâmbăta, în mare grabă, s-au cumpărat cozonaci de la Backer-ul din colțul străzii, unde se găseau și ouă felurit colorate. Cozonacii aveau forme de iepuri, de inimi, și se mai găseau și tot felul de mici biscuiți aromați, cu miros de vanilie și scorțișoară, care erau la fel ca fluturii, ori ca iepurii, inimi, ouă și trifoi cu patru foi, ca să aducă noroc în casă. Toate erau frumos aranjate pe platouri de sticlă sau porțelan frumos colorate și așezate pe toate mesele și măsuțele din casă, alături de mulțimea iepurilor de ciocolată. Duminica, la masa familiei, salata de cartofi și salata de macaroane, specialități nelipsite la nicio petrecere, erau foarte frumos pregătite în farfurii adânci, adevărate castroane de porțelan alb și ne îmbiau la mâncare. Kartofel Salat und Nudel Salat, gutten appetit, ne invita cu un glas îmbietor mătușa. Pe masă, de asemenea, pe o tavă de argint, trona o sticlă cu lichior de ou, cu păhăruțele așezate în jur, care nu putea să lipsească la o asemenea ocazie sărbătorească. „Așa e la noi, a mai adăugat draga mătușă. L-am făcut pentru voi. Prosit!…” Oh Doamne! Și amintirile din bucătăria mamei îmi șopteau în taină… poftă bună ! Amintiri noi de neuitat, dintr-o lume nouă pe care le-am adunat și înrămat cu grijă în tabloul vieții mele.
Așa au trecut anii. Martie abia ne-a părăsit, alungat de vânturile reci ale lui aprilie. Dar nu a plecat supărat pe noi. Ne-a lăsat, după câteva săptămâni călduroase, cu grădinile și ramurile copacilor spuzite de flori. Natura mamă a îmbrățișat magnoliile care i-au răsplătit iubirea îmbrăcându-se ca o mireasă cu rochia albă-roză a firavelor petale. Nu numai natura se pregătește să întâmpine venirea sărbătorilor, a Floriilor, a Paștelui, ci și eu alături de ea și mă bucur când, plimbându-mă pe alei cu Hugo, îmi alint ochii și sufletul privind copacii împodobiți cu frunze și flori, aducându-mi cu nostalgie aminte de primul Oster-Baum din curtea mătușii…
La fiecare adiere de vânt plouă cu petale, albe, roz, în căderea lor plutind ca niște fluturi. Le urmăresc căderea și gândul prinde aripi și zboară în lumea amintirilor în căutarea primului meu copac de Paște.
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
