”Părinte de împrumut, Episodul 1” de Dori Lederer

459
Dori Lederer rubrica franturi de viata

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.ro”Dragă tată,

Mi-ar fi plăcut să vorbim cu mult timp în urmă. Acum ești mort, pentru tine nu mai contează. Poate n-ar fi contat nici dacă erai viu. Dar o fac pentru mine, pentru cei ca mine și pentru cei ca tine.

Sunt bine, tată, am reușit până la urmă. Am o familie, o casă și dragostea care îmi învelește rănile copilăriei. Am reușit să termin facultatea și îmi câștig pâinea cinstit. Mi-ar fi plăcut să fii viu și să-mi cunoști mai bine copiii, să petreci timp cu ei, timpul pe care nu l-ai petrecut cu mine.

Poate că din lumea în care te afli acum, ți se va permite să citești povestea mea, povestea unui copil cu părinte de împrumut. Pentru că așa am simțit mereu, m-am simțit un om care venea să ceară cu împrumut un strop din timpul tatălui său. Aș fi cerut și un strop de dragoste, dar n-am avut curaj. M-am mulțumit cu scurtele vacanțe în care mă primeai să-ți fiu aproape. Și n-ai știut niciodată ce era în sufletul meu. Și n-ai știut niciodată că tânjeam după atenția și iubirea ta. Așa cum nu știi despre faptul că nu te judec pentru că nu m-ai vrut. Te înțeleg și te-am iertat. V-am iertat pentru că m-am născut, deși nu v-am cerut asta, nici mamei, nici ție. Doresc numai să-mi descarc sufletul. Și tare mult îmi doresc să mă poți auzi și să știi cât te-am iubit. Atât…”

Și-a șters lacrimile, a pus caietul în geantă și s-a ridicat de la masa de scris, privind la fotografia tatălui.

Era sâmbăta morților, cumpărase de cu seara lumânări pentru cimitir. Se îmbrăcă fără grabă, zâmbind cu gândul la bunica ei. Mergea să-i vorbească, lângă crucea simplă, celei care a crescut-o, fiindu-i și mamă și tată.

”Voi trece și pe la cavoul familiei lui, acolo unde se odihnește. Îi voi citi în fiecare săptămână tot ce îi voi scrie. Poate mă va auzi și el, așa cum cred cu tărie că bunica mă aude și mă veghează încă din cer…”, își spuse femeia în gând.

Ana era o femeie ca multe alte femei, nimeni n-ar fi bănuit că în sufletul ei încă sunt răni nevindecate. Avea o familie frumoasă, un soț iubitor, două fetițe frumoase și cuminți, avea un serviciu de care era mulțumită și o viață curată cu care nu se rușina.

Primise educație de la bunica maternă, fiică de preot, o femeie citită și cu bun-simț. De la mama ei nu a avut pretenții, există și mame care doar dau naștere fiilor, dar nu au în ele simțul matern. O deviere de la firescul creației. Își pusese speranța în tată care părea un om bun, un om cu sufletul și cu mințile întregi. Toată viața sperase că nu se înșală în privința lui. Nu-l judecase, așa cum nu-l judecă nici astăzi. Dar avea atâtea întrebări fără răspuns… Ar fi fost singurul care i-ar fi putut spulbera tristețea și îndoielile din suflet. Dar, mai ales, i-ar fi răspuns la întrebarea: de ce nu m-ai putut iubi și pe mine ca pe copilul vostru, al tău și al soției tale de-a doua?

Acum era târziu. Îi rămăsese doar asta, să-i scrie tatălui dus în alte lumi, cu speranța că de undeva, i se va da vreodată un răspuns.

Așa începe povestea Anei, copilul care mergea o dată pe an în vacanța de vară să ia cu împrumut un pic din tatăl ei, din prezența lui, din puținele lui vorbe. I-ar fi cerut și dragoste dar… mereu i s-a părut că i-ar cere prea mult. Și n-a avut curaj…

Va continua…

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.