În 6 iunie 1606 s-a născut la Paris Pierre Corneille (m. 1 octombrie 1684), unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a scris timp de aproape 40 de ani 32 de piese, dintre care cea mai cunoscută rîmâne Cidul (1637), care a generat un scandal de proporții.
Multă vreme, începând chiar din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, teatrul lui Corneille a fost privit în paralel cu cel al lui Racine. Critica părea a nu se putea desprinde de acest mod de gândire, asociindu-i mereu pe cei doi mari dramaturgi sub cupola, de altfel suficient de restrictivă, a clasicismului. Paralela se făcea cu ostentaţia dictată de norma clasică, regula strictă a celor trei unităţi, care ar fi de fapt patru dacă la unitatea de acţiune, de timp şi de loc se adaugă unitatea de ton, care impune refuzul amestecului genurilor. Această manieră de interpretare critică lăsa impresia că ar fi epuizat subiectul, inducând acea periculoasă transformare a observaţiilor şi concluziilor în adevăruri absolute, prefabricate analitice perpetuate ca un reflex. „Păgubitul concepţiei a fost de la bun început Corneille. Opera lui a apărut fie ca imatură – incompletă – fie ca învechită, ambele aprecieri fiind identice în raport cu termenul de referinţă.” (1)
În epocă, paralela dintre Corneille şi Racine, făcută de Jean de la Bruyère în Caracterele (2), altfel model de analiză critică, îl încadra cu sentiment definitiv pe Corneille în rama inegalităţii artistice: „Corneille nu poate fi egalat în pasajele în care excelează; are, în cazul acesta, un caracter original, cu neputinţă de imitat; dar este inegal. Primele lui comedii sunt uscate şi lipsite de viaţă şi nu-ţi îngăduiau că poţi să speri că avea să ajungă mai târziu atât de departe; iar ultimele te fac să te miri că a putut să cadă de la o atât de mare înălţime.”
În secolul al XIX-lea, Sainte-Beuve (3) sintetiza un lung şir de consideraţii referitoare la dramaturgia lui Corneille: „În totalitate, geniu pur, incomplet, cu înălţările şi scăderile lui, îmi face impresia acelor mari arbori, goi, zgrunţuroşi, cu trunchi trist şi monoton la înfăţişare, împodobiţi cu ramuri şi cu frunziş întunecat numai în vârf. Sunt rezistenţi, 1 Irina Bădescu, în Scriitori francezi, mic dicţionar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978. 2 Caracterele sau moravurile acestui veac, traducere de Aurel Tita, Bucureşti, Editura pentru Literatură, BPT, 1968. 2 puternici, uriaşi, puţin stufoşi, prin ei urcă încă o sevă bogată, dar nu le cereţi nici adăpost, nici umbră, nici flori. Înfrunzesc târziu, se scutură repede şi trăiesc multă vreme pe jumătate scuturaţi.” Citește integral Pierre Corneille – eroi și iluzii de Costin Tuchilă, Pușa Roth, click aici.
________
(1) Irina Bădescu, în Scriitori francezi, mic dicţionar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.
2 Jean de la Bruyère, Caracterele sau moravurile acestui veac, traducere de Aurel Tita, Bucureşti, Editura pentru Literatură, BPT, 1968.
(3) Sainte-Beuve, Portraits littéraires, vol. I, nouvelle édition revue et corrigée, Paris, Garnier Frères, 1862.
Teatrul Național Radiofonic: Cidul de Pierre Corneille, cu Ion Manolescu și Gina Petrini. Regia artistică: Val Moldoveanu
Cinna sau Clemența lui August, fragment. Detalii, click aici.
Copyright © Teatrul Național Radiofonic
