Presa italiană și elogiul adus sopranei Hariclea Darclée pentru interpretarea rolului Floria Tosca la Teatro Costanzi din Roma, 14 ianuarie 1900

26
afis tosca premiera 1900 (1)

logo rubrica historia leviathan.ro„Doamna Darclée se confirmă ca fiind o interpretă rafinată și excepțională” – „Corriere della Sera”, 1905

Este un fapt deja cunoscut pentru toată lumea că marea noastră soprană Hariclea Darclée (1860–1939), de la a cărei moarte s-au împlinit pe 12 ianuarie 2025, 86 de ani, a fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din istoria operei de Giacomo Puccini. Premiera a avut loc pe 14 ianuarie 1900 la Teatro Costanzi din Roma, unde Hariclea Darclée a urcat pe scenă alături de tenorul Emilio De Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni. La acel moment, Hariclea Darclée era deja o artistă consacrată în lumea liricii internaționale și raportul ei artistic cu Giacomo Puccini înregistrează debutul în opera Manon Lescaut, la reprezentația dată la Teatro alla Scala din Milano în februarie 1893 (în prima reprezentație de la Teatro Regio din Torino, protagonista rolului principal fusese soprana Cesira Ferrani).

Interpretarea rolului principal i-a adus multe elogii în presa italiană, atât după premiera de la Roma, cât și în reprezentațiile de la Torino, Milano, Venezia, așa cum regăsim în cotidianele italiene precum: „Corriere delle Sera”, „Gazzetta Musicale di Venezia”, „Il Messaggero”, sau articolul de pe prima pagină a revistei muzicale „L’Opera”, cu titlul Cele mai mari glorii ale artei italiene, Hariclea Darclée, o relatare plină de emoție legată de interpretarea rolului Floria Tosca, chiar la prima reprezentație de la Teatrul Costanzi din Roma.

Premiera din 14 ianuarie 1900 și a fost un mare succes, tulburat, la început, de zvonurile că în teatru ar fi fost amplasată o bombă, dar totul s-a terminat repede și opera s-a încheiat cu bine, așa cum amintește în presa vremii, opera înregistrând un mare succes.

Iată cum relata „Corriere della Sera” din 1617 ianuarie 1900: „În timpul interpretării primelor pagini ale operei, mulțimea înghesuită în atrium se agită atât de tare și se ciocnesc unii de alții, încât se aud șoapte și zgomote, care deranjează publicul. În curând se aud șușoteli și strigăte zgomotoase, astfel încât dirijorul Maestrul Mugnone suspendă reprezentația operei și trage cortina. Când a revenit calmul, a dat ordin ca cortina să fie ridicată din nou și spectacolul a fost reluat fără alte incidente.” În realitate – așa cum scrie Ida Garzonio în volumul dedicat marii noastre soprane, La diva della lirica che incanto artisti e il pubblico, Milano, Ed. Rediviva, 2023 – se așteptau revolte, deoarece la sfârșitul secolului se produseseră tulburări politice și sociale legate de scandalul prăbușirii Băncii Naționale din Roma, după ascensiunea lui Crispi și reprimarea muncitorilor sicilieni și, în cele din urmă, după căderea acestuia, după revoltele din Milano din 1898 și represiunea feroce care a urmat. În seara premierei operei Tosca la Teatro Costanzi din Roma, în sală au fost prezenți regina Margherita, președintele Consiliului General Pelloux, ministrul educației Baccelli și elita nobilimii romane. Așadar, alarma falsă a fost mai mult decât justificată. Reprezentației de la Roma i-au urmat apoi cea de la Teatro Regio din Torino și Teatro alla Scala din Milano, unde, după cum notează presa vremii, primirea nu a fost atât de entuziastă ca la Roma.

„Corriere della Sera” din 17 martie 1900, într-un articol mai lung semnat de criticul muzical Alfredo Colombani, pe ultima coloană a primei pagini, care continuă pe pagina a doua, avea să consemneze: „[…] Puccini a făcut minuni, căci în mai multe momente a găsit o cale de a lăsa să se reverse filonul inspirației sale, fără să se împotmolească în hățișul unor împrejurări tiranice. L-a făcut pe Cavaradossi să cânte ca un adevărat personaj liric, mereu – a găsit un final grandios în primul act, un efect delicat prin muzica din cel de-al doilea act, o descriere patetică a aurorei în al treilea – reușind să conceapă  un duet de dragoste puternic și fericit […] A reușit să dea viață muzicală figurii protagonistei, care, după cele câteva fraze afectuoase de la început, este apoi învăluită de strigăte, suspine și gesturi mimice. Câte dificultăți prezintă această parte din Tosca pentru un interpret! Numai Doamna Darclée ar putea să ne spună – numai ea reușește să le disimuleze, depășindu-le cu ușurință! […]”

„[…] Doamna Darclée se confirmă ca fiind o interpretă rafinată și excepțională. Ei i se datorează cel mai emoționant moment al serii, când a trebuit să repete aria Vissi d’arte, vissi d’amore…, aclamată cu însuflețire de toți pentru finețea minunată, cu care a reușit să interpreteze această pagină fermecătoare. A fost mereu admirată pe tot parcursul operei pentru vocea ei formidabilă, pentru mișcarea scenică și pentru siguranța de care a dat dovadă în această lungă și dificilă interpretare. Minunat Giraldoni, foarte bun în rolul lui Scarpia, redat de el cu o forță a plămânilor egală cu cea a spiritului. Rolurile secundare au fost bine interpretate […] Se poate spune că spectacolul de la Milano a fost superior celor anterioare, prin armonia execuției.
Maestrul Toscanini a reușit să dea mai multă viață întregii partituri […]”

O amintire este titlul de pe prima pagină a importantei reviste muzicale „L’Opera” și care dedică prima pagină marii noastre artiste, cu o evocare extraordinara a interpretării marii noastre soprane, care a făcut publicul, la premiera din 14 ianuarie 1900, să se ridice în picioare si să o aplaude nesfârșit , întrucât Vissi d’arte produsese o minune, cum scrie autorul. […]  Teatrul Costanzi strălucind de lumină și bijuterii, toată elita romană reunită pentru un botez al artei, un botez care a contribuit la renașterea faimei unuia dintre cei mai mari și mai iubiți muzicieni ai noștri: Giacomo Puccini. […] Tosca se prezenta pentru prima oară publicului în varianta lirică a lui Giacomo Puccini, și așteptările au fost enorme […] Rămâne în amintirea fiecăruia dintre noi, care am asistat la minunata interpretare a acelui act și am auzit-o pe Hariclea Darclée suspinând și plângând în aria Vissi d’arte, cu o voce până atunci de neegalat, cu un suspin care ne smulgea lacrimile, nu vom putea niciodată, niciodată, șterge din memoria noastră, acel strigăt care ne-a izbucnit din piept, acel vuiet al momentului, aplauzele frenetice și nesfârșite. Cele mai frumoase mâini înmănușate se atingeau cu o agilitate aproape mecanică, iar mânecile sobre ale cămășilor albe ale bărbaților păreau că plutesc ca niște mici pânze albe în mijlocul unei furtuni. Este adevărat, era prezentă Curtea [Familia regală], dar entuziasmul ne-a făcut să uităm eticheta regală. Vissi d’arte produsese o minune.

Hariclea Darclée are fără îndoială cea mai frumoasă voce de soprană, care a fost auzită vreodată. Vocea sa între toate sopranele care activează astăzi în teatrul internațional de operă, nu are egal, în caracter, culoare, în acel sunet de catifea; prezintă mângâieri și vibrații care coboară până în cele mai ascunse fibre, iar egalitatea în registre și extinderea sa sunt incomparabile. Niciodată nu s-a mai auzit o voce așa puternică, expresivă și emoționantă, dotată cu farmec și dulceață ca cea a Hariclèei Darclée.  Iar mezza voce a marii cântărețe, a cărei bogăție și frumusețe a sunetului cucerește orice vastitate a teatrului, orice măreție a orchestrei; farmecul ei captivează, emoționează și exaltă, neavând comparație între artiștii care sunt și cei vechi, care au fost.Și, pentru toate aceste calități de neegalat, Hariclea Darclée a reușit să exceleze în tot repertoriul italian și internațional de operă. […]” 

„La Gazzetta di Venezia”, din 27 decembrie 1905 aduce în atenție succesul pe care opera Tosca îl are la Teatrul La Fenice, cu aceleași elogii la adresa primei interprete a rolului Floria Tosca, creatoare a acestui rol, aplaudată îndelung  de publicul prezent:

[…] Doamna Darclée a fost creatoarea rolului Tosca al lui Puccini. La Roma, la Milano, pretutindeni, și chiar aseară, în fața acelui public magnific care a umplut La Fenice de sus până jos, grațioasa artistă a disimulat dificultățile enorme ale teribilului rol al protagonistei – dificultăți scenice singulare pentru frământătoarea teroare a Floriei Tosca în actul uciderii lui Scarpia, pentru compasiunea și respectul pe care le exprimă față de cel mort, pentru sfâșierea inimii în momentul în care iubita realizează infama înșelăciune a lui Scarpia […] Doamna Darclée și-a etalat plenitudinea vocală cu măiestria celei care nu poate măsura și, de fapt, nu măsoară; a cântat aria Vissi d’arte în mijlocul aplauzelor insistente, la fel cum a accentuat energic duetul frământat cu Cavaradossi din actul III. […]”

Sunt doar câteva articole apărute în presa italiană a vremii, care dezvăluie interpretarea extraordinară a marii noastre soprane a rolului Floria Tosca, atât la premiera de la Roma, cât și în zecile de reprezentații care au avut loc apoi, la Teatro Regio din Torino, La Fenice din Venezia, Teatro alla Scala din Milano, dar și pe marile scene ale lumii. Pentru importanta ei contribuție în istoria liricii internaționale, Centrul Cultural Italo-Român a inițiat la Milano proiectul unei plăci memoriale, marea artistă fiind inclusă în panteonul marilor personalități ale Italiei, Milano e Memoria.

Violeta Popescu

Milano

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.