Promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar – articol de Iulia Zorzoliu

70
elevi doi ani in 1 an (1)

logo rubrica juridiceConform Ordinului nr. 7839/2024 ce aprobă Metologia privind promovarea a 2 ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar, elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot promova doi ani de studii într-un an şcolar, ca parte a parcursului educaţional subsumat învăţământului preuniversitar obligatoriu.

În primul rând, parcurgerea a doi ani de studii într-un an şcolar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal.

În al doilea rând, în învăţământul primar, înscrierea în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un singur an şcolar se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III–a.

Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an şcolar de către elevii care au rezultate şcolare excepţionale şi care au capacitatea fizică şi intelectuală de a se adapta cerinţelor parcurgerii acestui proces şi integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare.

Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an şcolar se face pentru doi ani de studii consecutivi: anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obişnuit şi anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în acelaşi timp cu anul curent.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.