„Râsul curcilor…” de Ionuț Cristache

181
tableta ionut cristache leviathan (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roCu războiul aproape de granițele noastre, dacă ar fi să facem un exercițiu de cruntă imaginație, bănuiesc că ne-am îngrozi de tot.  E și motivul pentru care  (pentru că lucrurile stau și azi, evident, tot așa)  vă povestesc ceva din august 2015. Atunci a avut loc un exercițiu militar, în care s-a simulat un atac terorist pe barajul de la Bicaz, asupra unui transport de arme. Am citit în presa vremii declarația unui oficial, după care desfășurarea de forțe „a fost impresionantă și mai mult ca sigur exercițiul a ieșit perfect.” Doar că un jurnalist cunoscut scria așa: „Acum să vă spunem ce am văzut noi, prin ochii noștri de oameni care nu cunoaștem cum e treaba asta cu intervențiile armate în caz de terorism. Noi am văzut o simulare care nu are nimic în legătură cu un atac terorist real.”

Deci, niște teroriști proști făcuți grămadă au atacat un camion ce transporta arme, iar atacul s-a făcut cu un automobil Dacia 1300, pe post de capcană și un Logan. După atac, au fugit cu Loganul și s-au ascuns într-o încăpere de la baza barajului. Scenariul „etno-terorist” a continuat cu un elicopter, care s-a învârtit mult timp în zonă, ca să fie la ora stabilită la intervenție, căci altfel ar fi ajuns la spartul bâlciului; forțe aduse de la Piatra Neamț, care așteptau momentul să intre în acțiune, pentru că, dacă ar fi plecat la alarmă se intersectau cu teroriștii pe la mijlocul drumului, au coborât pe frânghii barajul, ca să stea pitiți în tufe până ce au venit și ceilalți pe jos, jandarmii care s-au tot coborât și urcat pe dealuri, ca să coboare victimele pe frânghii. Victimele, nu se știe cum, au ajuns fără echipament de escaladă, pe stânci, iar un nene a coborât dintr-un elicopter, pe o șufă și a luat un rănit de la câțiva metri de locul unde a aterizat elicopterul peste câteva minute, ca să descarce combatanți. „Mă rog, au mai fost și multe alte lucruri care nu au nicio logică pentru noi”, s-a mai relatat de la fața locului.

Eu am înțeles, atunci, că jocul copilăriei noastre de-a hoții și vardiștii era ceva mai elaborat, mai „tacticizat”. Nu vă vine să întrebați cât de tembel trebuie să fie un terorist ca să încerce să oprească un camion pe o șosea cu două benzi, folosindu-se de o Dacia 1300, în care dă foc la banchete? Tot de la fața locului, un jurnalist scria că: „Mai bine puneau o tonetă cu sucuri sau bere rece pe marginea drumului, că la ce echipamente aveau cei care însoțeau transportul și la ce rablă de camion conduceau, sigur oamenii erau fierți și se opreau de bunăvoie să bage o bericioaică rece.”

Știu că am întrebat și eu, atunci: domnilor cu transportul de arme, dacă voi cărați armament cu o tigaie de camion, care se fabrica prin anii ’80, cu motor de saviem de 100 CP și cu tracțiune pe 2 roți, înseamnă că principala amenințare reală cu care vă confruntați nu este un atac terorist, ci propriul buget? Ca să nu mai spunem că unii combatanți simulau că se dădeau la teroriști cu arme făcute și ele prin anii ’80 și cu elicopterul (tare elicopterul!) de care rușii se mândreau atunci când l-au introdus în serviciul operativ al armatei, în anul 1967.

Poate că nu știam noi, acolo a fost o lecție de istorie militară, l-au așteptat și pe Burebista, vreun Decebal, ceva Țepeș, niște Sergiu Nicolaescu dinspre Călugăreni. Glumim, dar gluma e amară, într-o poză se vedea camionul armatei, era d-ăla pe care îl zăream în copilărie, pe ulițele prăfuite ale satului meu de lângă Târgoviște. Tehnică militară, ce mama naibii! NATO… lănit-o destul, cum cânta formația aceea veche… Doamne păzește și ocrotește!

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.