Reîntâlnirile mele adevărate, pe care le trăiesc mereu cu emoții, sunt prilejuite de retipărirea în Revista „Leviathan” a interviurilor, apărute prin anii ’75–’80 în „Luceafărul” și în „Flacăra”. Cu fiecare interviu pe care îl pregătesc pentru a fi republicat, îmi adun emoțiile și momentele trăite cu zeci de ani în urmă, respir aproape atmosfera de atunci alături de interlocutorii mei, retrăind parcă aievea întâlnirea de odinioară. Este o îmbinare între aduceri aminte frumoase dar și dureroase, între emoțiile tânărului reporter care bătea cu curaj, săptămână de săptâmână, la ușa personalităților vremii și acum oprit la marginea tristeții aducerilor aminte. Este o punte pe care pășesc de fiecare dată când redactez un nou interviu, când caut printre manuscrisele păstrate, când recitesc intervențiile, corecturile făcute chiar de mâna lor, și devenite acum adevărate documente sentimentale de neprețuit pentru mine. „A lua un interviu (îmi mărturisea Tudor Vornicu, în interviul luat și publicat în revista „Flacăra” din 19 martie 1981) înseamnă a intra în sufletul unui om”… și avea perfectă dreptate. Cu emoții și cu sufletul la gură, dar cu o mare grijă și respect, ascultam, încercam de fiecare dată să deschid o portiță a destăinuirilor ascunse în sufletul interlocutorului meu, căutând să-i aflu gândurile, să răscolim împreună amintirile, să aflu mai mult din proiectele lor de creație, să fiu alături de ei. Compozitori, scriitori, regizori, artiști, pictori, sculptori, soliști celebri ai Operei Române, istorici, folcloriști mi-au îngăduit să stăm de vorbă, mi-au încredințat secretele talentului lor trăind alături de ei momente de neuitat, îmbogățindu-mi pentru totdeauna bagajul întâmplărilor trăite. Cu o mare durere am constatat că multe dintre manuscrise s-au pierdut, nu mai sunt de găsit decât poate în arhivele revistelor respective și mie nu îmi rămâne decât să sper că voi mai avea timpul și puterea necesare pentru a le regăsi, prilejuindu-mi astfel reîntâlniri de neuitat. Marin Preda, Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Dinu Săraru, Florian Pitiș, Liviu Ciulei sunt numai câteva dintre manuscrisele pierdute, prețioase documente, recunosc, și de a căror reîntâlnire nu mă mai pot bucura decât în adâncul amintirilor mele, retrăindu-le așa cum au fost odinioară, prețuindu-le. Este o altă pagină a albumului de amintiri, album pe care încerc cu grijă să-l ocrotesc, să-l mai păstrez încă viu… Este marea mea suferință că nu mai găsesc prețioasele manuscrise. Avea dreptate Emil Cioran când afirma: „Ceea ce am mai bun în mine se datorează suferinței. Nu o iubesc, dar nici nu o condamn.” Închei cu un oftat însoțit de un citat binecunoscut și care mi se potrivește, cules din scriptele creștinești: „Ceea ce ai, oricine poate avea. Dar ceea ce ești, nimeni nu poate fi.”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
