Motto: La fiecare poartă tainică există un copil cu o floare în mână, gata să ne primească în povestea vieţii, în veşnicia timpului din noi.
De astǎzi, gata! Mǎ apropii de Oamenii Mari. Mǎ fac mare. Nici nu bǎnuiţi cum. Sǎ vǎ povestesc!
Cap Spart, vecinul de care v-am mai spus, cel care scoate fum pe nas şi cred cǎ are capul spart de iese fumul şi prin alte pǎrţi când trage din ţigarǎ, nu ştiu de ce nu iese şi pe urechi sau pe ochi, mǎ rog, ne-a învǎţat azi şah. E un joc cu jucǎrii din lemn ce ţopǎie pe o scândurǎ cu pǎtrǎţele.
Cap Spart e campion la şah şi s-a ţinut de noi pânǎ am învǎţat.
Ne-a explicat el ce şi cum şi am înţeles cǎ jucǎriile seamǎnǎ cu noi, oamenii, adicǎ cu voi, Oamenii Mari. Cu noi, copiii, nu prea. Poate doar, cu nebunul, cǎ prea era zvǎpǎiat. Fugea pe aceeaşi culoare fǎrǎ sǎ-i pese cǎ poate fi furat. Eu zâmbeam şi mǎ bucuram cǎ are libertatea lui. Nebun, ce mai!
Hai sǎ jucǎm!
Din toţi cei care am cǎscat gura la Cap Spart, adicǎ eu, Tatalai, Parfeu şi Zburlita, nu au prins şpilul decât eu şi Zburlita. Aşa cǎ ne-am aşezat pe iarbǎ la umbrǎ şi ne-am jucat şah. Eu şi Zburlita. Ceilalţi, spectatori.
Mǎi, sǎ fie! Zburlita îmi zbura toate piesele de pe scândurǎ. Eu atent la nebunii mei sǎ fur regina ei, dar mai ales cu ochii în ochii ei, zburau toate jucǎriile mele din joc. M-a luat transpiraţia la umbrǎ ştiind cǎ voi pierde în faţa unei fete. Dar mai ales, mǎ iritau chicotelile lui Tatalai şi Parfeu. Norocul meu salvator a venit exact la o pǎtrǎţicǎ de a primi şah-mat.
Tatalai s-a pornit pe ronţǎit chipsuri. Ronţ-ronţ!… şi gata!… Zburlita s-a zburlit. Nu se mai putea controla. Zgomotul ronţǎielii a terminat-o. Era împrǎştiatǎ pe iarbǎ şi pe scândura de şah. I-am dat şah-mat cu un nebun ţinut ca armǎ secretǎ. Nebunul eram eu. Zburlita a rǎsturnat cutia de lemn, a plecat spre casǎ cu paşi apǎsaţi şi îndesaţi, iar jucǎriile de la şah erau împrǎştiate prin iarbǎ.
Ronţ-ronţ!… Mǎine ”sigur” va câştiga… şi ne împǎcǎm.
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
