”Sebastian” de Dori Lederer

86
Dori Lederer Portugalia proza

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roCine ar fi putut crede că un om ca el ascunde dincolo de chipul senin și de vorba așezată, un trecut plin de neîmpliniri dureroase?

Spre bătrânețe, Sebastian alesese drumul călugăriei. Născut parcă sub zodia ghinionului, încercase multe în viață, însă nimic nu-i ieșise așa cum ar fi dorit.

Căsătorit la presiunile celor din jur, băiat sărac și fără mari speranțe de viitor, crezuse că asta înseamnă viața: o femeie, un copil sau doi, o casă, un serviciu și bucuriile născute din toate acestea.

”Foamea vine mâncând”, își spusese în drum spre altar alături de cea pe care i-o găsiseseră rudele și prietenii și care-l sfătuiseră s-o ia. Nu o iubea și simțea că nici ea pe el, dar amândoi trecuseră de prima tinerețe.

”E femeie bună, fără pretenții și nici urâtă nu este. E ceea ce-ți trebuie să intri în rândul lumii. Trebuie să te așezi și tu la casa ta”, îl convinseseră ei.

Anii trecuseră și destinul nu le dăduse nici măcar un copil care să-i lege. Femeia își vedea de ale ei, el de ale lui, fiecare cu munca și cu singurătățile proprii, făceau să se îndepărteze tot mai mult acel ideal de viață în doi. Făcuseră câteva lucruri împreună, trăiseră câțiva ani buni sub același acoperiș. Cam la asta se limitase totul.

Munca nu-i adusese mari beneficii, un pas făcut înainte era mereu urmat de trei înapoi. Trăsese la o căruță cu fundul spart. Ori poate veneau noaptea ciorile și ciuguleau din grânele adunate cu sudoare în timpul zilei. Se resemnase în fața vorbelor că cine muncește nu se pricopsește în lumea aceasta. Și parcă era excepția de la regulă: cine nu are noroc în dragoste are la bani.

Într-o zi, a încheiat socotelile cu trecutul și a plecat, nimeni n-a știut unde. L-au căutat o vreme ai lui, apoi și-a văzut fiecare de treburi. Au presupus că și-a luat lumea în cap și a plecat peste graniță. Ori că a murit cine știe pe unde, mâncat de sălbăticiuni.

Într-o mănăstire de munte, un om în pragul bătrâneții, fusese primit ca oaspete peste noapte. Și acolo a rămas. Acolo și-a găsit liniștea și a înțeles că omul, oricâte vise ar avea, oricât ar lupta pentru ele, există un destin pentru fiecare. Se simțise toată viața un om singur. Acum nu mai era singur. Cunoscuse acceptarea și pacea sufletului.

Sebastian nu mai dorea altceva în afară de acea pace. Încercase multe, făcuse cât putuse și a sfârșit mulțumindu-se cu el însuși.

Nu oricine este făcut pentru călugărie. Sebastian fusese călugăr dintotdeauna. Simțea că acesta era destinul, aici a trebuit să ajungă. Și împărțea această pace oricui îi asculta puținele vorbe, vorbe care povesteau multe în pauzele dintre ele.

Portimão, Portugalia

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.