De obicei îmi place să mă țin de cuvânt, căci, așa cum am promis în Decupajul trecut că va fi ultimul, iată că, după câteva zile și nopți nedormite, mă aflu din nou în fața foii albe, cu pana muiată în cerneală, cu toate lupele măritoare și ajutătoare, ca să pot vedea literele, pregătită să încep a așterne pe hârtie gândurile adunate între timp, spre a le povesti, căci chiar și ele par nerăbdătoare să prindă viață, dimpreună cu mine…
Deh! Excepția întărește regula, cum spune un înțelept proverb, așa că nu va fi ultimul, ci vor urma încă altele.
Recunosc că nu mi-a fost ușor să ajung la această schimbare a gândurilor, de a abandona lumea scrisului, a Decupajelor mele. Mi-a trebuit un anumit timp de profundă gândire – mai bine spus, de răzgândire – un timp în care să-mi regăsesc puterea cuvântului scris și să trec la treabă, alungându-mi astfel nostalgiile, neîncrederea și îndoiala care m-au cuprins și mi-au pus o sumedenie de întrebări în fața rostului zilelor și al nopților.
Cum tocmai mă gândeam că decupajul „ultim” a apărut chiar de ziua mea, pe 3 ianuarie, m-am lăsat copleșită de un apăsător sentiment al îmbătrânirii, care mi-a furat elanul și optimismul. Mi-a risipit bucuria scrisului și rostul decupajelor… Mă gândeam cu tristețe la bucuria încercărilor mele zilnice de a depăși toate neputințele strânse în jurul celor 81 de ani, care mi-au alungat mare parte din elanul tinereții și optimismul care abia mai pâlpâiau într-un colț al inimii.
Renunțarea a depășit pragul gândurilor ascunse, pătrunzând din ce în ce mai adânc în sufletul meu. Nu mă mai recunoșteam. Nu mă mai regăseam. Căutam o cale, o lumină care să-mi lumineze gândurile întunecate ce mă înăbușeau și să pot păși iar cu bucurie pe cărările vieții.
Și, cu adevărat, m-am regăsit. În căutările și rugăciunile mele, o poartă s-a deschis o clipă pentru mine, pe care am avut puterea să o văd și să pășesc cu încredere și curaj. Am respirat adânc, încurajându-mă că fac bine pășind pe noul drum, renunțând la frici și îndoieli și, în loc să pun punct vieții, am ales virgula, ca să-mi pot continua drumul ce-mi este hărăzit.
Ah, virgula! Un toiag mai îndoit, mai încovoiat, dar de care mă pot folosi să merg drept mai departe.
Și trebuie să recunosc și să mărturisesc aici că am fost ajutată să nu renunț, să nu abandonez lumea Decupajelor, în primul rând, de încurajările bunei mele prietene Pușa, sora mea de suflet, care mi-au dat un nou suflu să mă apuc de treabă, să-mi pun toate resursele în mișcare, că altfel ar fi păcat să irosesc timpul.
Am regăsit motivația de suflet de care aveam atâta nevoie într-un citat care mi-a umplut inima de lumină. George Enescu parcă îmi șoptea: „Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul.”
Iar Marcus Aurelius se apropie de mine cu pași înceți și-mi spune, ca să nu uit: „Fiecare dimineață este o nouă invitație la viață.”
Așa că, încurajată și înarmată cu aceste făclii de înțelepciune și lumină divină, am pornit într-o dimineață spre o nouă viață…
Într-o bună dimineață, după câteva zile de iarnă reci și întunecoase, am avut surpriza de a vedea zăpada albă, curată, ce strălucea în lumina soarelui. Am întâmpinat-o cu o mare bucurie. O surpriză dis-de-dimineață, dar și o mare bucurie pe care nu am mai trăit-o de mult timp, atât pentru mine, cât mai ales pentru Hugo, care a pornit grăbit să-și facă plimbarea prin zăpadă.
Aici, la noi, în nord-vestul Germaniei, iernile nu prea sunt albe. Mai mult plouă sau bat vânturi reci, dar de nins ninge foarte rar. Natura, prin schimbarea ei, aduce mereu noi modificări climatice. De mult timp nu am mai văzut moși de zăpadă în parcul prin care mă plimb zilnic cu micuțul meu patruped, dar de astă dată școlarii s-au grăbit să rostogolească zăpada moale și să dea viață oamenilor de zăpadă.
Doar câteva am avut zile albe, cu ger, soare cu dinți și temperaturi polare. Zăpada scârțâia la fiecare pas, ca odinioară, pe străzile înzăpezite ale trecutului îndepărtat. Totul mi-a readus în actualitate anii copilăriei, când, cu bocancii uzi și mănușile din lână, cu un deget și ele ude, croșetate de mama, mă dădeam cu săniuța pe ulițele satului.
Am făcut câțiva bulgări de zăpadă ca să mă joc cu Hugo, dar el nu a fost prea încântat de pofta mea copilăroasă de a mă juca cu bulgării de zăpadă, așa că ne-am îndreptat grăbiți și înghețați spre casă. Nu însă fără a aluneca pe ghețușul aleilor. Ca un copil, m-am trezit cu nasul în zăpadă, cu genunchiul julit și cu umărul dureros… Copilul din mine s-a bucurat; numai eu, cea de-acum, am rămas cam speriată în zăpadă, cu Hugo alături, care nu știa cum să mă ajute, cum să mă ridice. Lătra ușor, chemând ajutor, țopăind în jurul meu…
Dar am reușit și de astă dată să mă ridic și, șontâc-șontâc, am ajuns acasă. Apoi am fost ceva mai prudenți cu zăpada de afară, cu gheața și alunecușul. Noroc că bucuria zăpezii și a temperaturilor arctice nu au ținut decât o săptămână; apoi a venit iar ploaia, au venit temperaturile cu plus și nu cu minus, iar zăpada a dispărut încet, încet. Și amintirile copilăriei s-au topit și ele, dimpreună cu noianul de zăpadă.
Acum, de câteva zile, nu am mai văzut soarele. Cerul este gri, acoperit, și afară plouă, plouă… Dar eu și Hugo tot ieșim de dimineață la plimbare. E drept, ceva mai scurtă. Apoi ajungem acasă uzi leoarcă.
Nu ne place ploaia. Dar, cum temperaturile sunt ceva mai blânde, azi dimineață, când am pornit la plimbare în ploaie, fără umbrelă, am trecut pe sub un brad și am auzit cum o pasăre cânta fericită în ploaie. Ciripitul ei mi-a trezit pofta de viață, de primăvară, cu toate că prognoza meteo pentru zilele următoare nu este prea bună: din nou un val de frig, din nou lapoviță și ninsoare, dar și soare… așa că nu-mi rămâne decât să văd frumosul ce mă înconjoară și să ascult ciripitul păsărilor, care parcă s-au trezit la viață… ca și mine.
Franz Kafka scria: „Oricine păstrează capacitatea de a recunoaște frumusețea nu va îmbătrâni niciodată.”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
