Știri: Soprana Lăcrimioara Cristescu , invitată în spectacolul ”Trubadurul” de pe scena Operei Naționale București (14 decembrie 2019)

43
”Trubadurul”. Fotografie de Sebastian Bucur, Opera Națională București
”Trubadurul”. Fotografie de Sebastian Bucur, Opera Națională București

logo rubrica musica leviathan.roOpera Națională București prezintă sâmbătă, 14 decembrie 2019, începând cu ora 18.30 spectacolul Trubadurul de Giuseppe Verdi. Regia, decorurile, costumele și luminile poartă semnătura lui Mario De Carlo. Asistent scenografie Andreea Koch, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de Daniel Jinga. Asistent regie: Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat, în calitate de invitat.

Pentru această reprezentație, publicul spectator o va putea urmări pe soprana Lăcrimioara Cristescu în rolul Leonora, în calitate de invitată a primei scene lirice a țării. Distribuția, click aici.

Trubadurul lui Verdi este una dintre operele sale cele mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma în 1853 un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere de pe mapamond, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare.

Montaj: Sebastian Bucur, Opera Națională București

O poveste ce nu duce lipsă de personaje puternice în ambiţiile, dorințele şi pasiunile lor ce se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii. Cu toate acestea, decorul acestor destine este împânzit de orgolii şi uneltiri de răzbunare, ce intensifică şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. O istorie de dragoste captivantă, născută la intersecția a două lumi: cea nobiliară și cea a nomazilor.

Verdi a preluat din subiectul istoric ce reflecta răscoalele antifeudale ale orașelor spaniole din secolul al XV-lea câteva aspecte focalizându-și intriga pe drama psihologică a personajelor principale. Doi frați, Contele de Luna și Manrico, trubadurul, furat de Azucena încă din fașă, împărtășesc o dragoste comună pentru Ducesa Leonora. Cei doi nu cunosc însă secretul despărțirii lor. Leonora îl iubește pe trubadur, dar, surprinși de Contele de Luna, duelul dintre cei doi este iminent. Leonora, neștiind deznodământul luptei, dar auzind zvonul că Manrico a fost ucis de gărzile contelui, își jură să se călugărească. Iubitul ei trubadur, ce a scăpat cu viață, o caută la mânăstire pentru a fugi împreună. Armata Contelui de Luna asediază ascunzătoarea îndrăgostiților, iar bătrâna Azucena, cautându-și fiul în tabăra inamică, ajunge să fie prinsă și condamnată la moarte. Încercând să își salveze mama, Manrico este capturat și aruncat în închisoare. Disperată, Leonora îi promite Contelui că se va căsători cu el în schimbul libertății lui Manrico. Crezându-se învingător, Contele are o surpriză. Leonora preferă să se otrăvească și moare în brațele iubitului ei, dovedindu-i nemărginita fidelitate. Orbit de furie, contele o forțează pe Azucena să urmărească execuția lui Manrico. La sfârșit, bătrâna țigancă îl anunță că, de fapt, și-a ucis fratele.

Următoarea reprezentație va avea loc vineri, 17 ianuarie 2020, începând cu ora 18.30.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10.00 – 13.00 și 14.00 – 19.00).

Sponsor oficial: Enel Green Power. Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas. Parteneri: Casa de Flori, Artmark, Sansha. Partener de tradiție: RFI România.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Marea Dragoste, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Agerpres, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde.

Comunicat al Operei Naționale București

Arhiva Opera Națională București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.