Speranţa „Nino Nino”

62
Brăila,13 martie 2021
Brăila,13 martie 2021

logo zambetul uneste articoleAvând în vedere că vestea pe care copiii de la grupul artistic „Nino Nino” au primit-o cu bucurie, a creat un moment pe care, fiecare din noi, nu am vrea să-l uităm toată viaţa, am găsit de cuviinţă să reamintim în acest articol acest eveniment deosebit de important pentru copii.

Cartea Nino Nino şi poveştile copilăriei (click aici) a ieşit recent de sub tipar, stârnind interesul copiilor și dorința de a o avea cât mai repede în mâinile lor, mâini care au scris şi desenat această carte.logo bibl jud braila

Apariţia cărţii a străbătut un drum timp de peste un an de zile şi reprezintă o realizare de excepţie a proiectului „Zâmbetul uneşte” iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă.

Cartea care, la drept vorbind, este tot un copil, s-a născut prin grija şi neobosita preocupare a doamnei Puşa Roth, a domnului Rudy Roth şi a domnului Costin Tuchilă, redactori ai Revistei Culturale Leviathan din cadrul Asociaţiei Culturale Leviathan și ai Editurii Leviathan recent constituită şi ca să fim în temă, „recent născută” .

Şi, poate, apariţia cărţii ar fi mai întârziat ceva vreme dacă nu primeam sprijin financiar de la oameni buni la suflet, cu drag de copii, cărora le mulţumim nespus și ale căror nume le reamintim în acest articol: Mioara Manoilă, California, SUA; Vasilica Stanciu, Italia; Maria Popa, Vlăhiţa, județul Harghita; Mirela Hanu, Ploieşti; Gianina Băjenaru, Brăila; Virgil Matei, Brăila.

De asemenea, pentru forma finală a acestei cărţi se cuvine să-i mulţumim doamnei Nicoleta Savu, tipograful cu inimă de copil, care nu a pregetat ca tipărirea cărţii să se desfăşoare în condiţii excelente.

Nu puţine au fost şi vor mai fi reuşitele acestui grup de copii, concretizate în activităţi educative, parte dintre ele originale, însufleţite deseori de bucuria jocului copilăresc.

De comun acord cu copiii şi cu părinţii lor, Lică Barbu, coordonatorul acestui proiect, a stabilit lansarea cărţii pe data de 1 Iunie 2021, o zi cum nu se poate mai potrivită pentru un astfel de eveniment. Pentru ca această manifestare culturală să fie completă „Nino Nino” va susţine un spectacol, intitulat sugestiv Speranţa „Nino Nino”.

 

În acest sens, în perioada următoare, repetiţiile se vor intensifica şi astfel se vor contura cu mai mult talent scenariile care vor fi puse în scenă. Asta nu înseamnă că vom neglija celelalte activităţi, cum au fost și cea de ieri, 13 martie 2021, când grupul de copii l-a sărbătorit pe Matei Albert Radu (Contrabas) la împlinirea vârstei de 12 ani. Asociaţia Culturală Leviathan îi urează ,,La mulţi ani!” cu multe împliniri, succes la învățătură și la activitățile din cadrul grupului „Nino Nino”. Întrebarea de la întâlnirea de ieri a fost ,,Ce este România?”, iar cel mai original răspuns a fost dat de Briana-Maria Băjenaru (Zburlita):România este este ca o pânză albă de pictură pe care oamenii au colorat munţi şi câmpii, mări şi izvoare, oraşe şi sate dar, din păcate, dacă oamenii nu ştiu să le deseneze bine, pe pânză vor rămâne multe puncte albe.”

Nu-i aşa că e adevărat, Oameni mari?

Cookie, mascota grupului „Nino Nino”, a chiţăit afirmativ.

„Nino Nino”, imagini din tipografie, click aici.

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.