…în nordul Norvegiei există singurul loc din lume unde timpul nu există? Eu, sinceră să fiu, nu știam. Dar, să mă explic cum am ajuns să aflu despre acest paradis arctic, îndepărtat.
Din ianuarie trăiesc sub cupola vieții acompaniată de cei 80 de ani, adunați cu grijă an de an, care mi-au impus un alt fel de ritm în care să-mi petrec timpul care îmi este dăruit. Cu adevărat, de-atunci încoace, timpul este mai puternic decât mine, s-a impus cu șiretenie în ritmul vieții mele, și-mi fură uneori din clipele tinereții care a mai rămas ascunsă în gândul și în trupul meu. Timpul care a trecut și-a dat mâna cu timpul pe care-l trăiesc, se lasă controlat și condus, și așa, împreună, impunându-mi o schimbare pe drumul vieții pe care-l mai avem de străbătut. Mă supun timpului, volens nolens, și-mi petrec zilele și nopțile în noul ritm dăruit și impus de el. Este o nouă etapă pe care trebuie să învăț a o străbate cu bucurie, într-o armonioasă conviețuire, alungând orice undă de tristețe și îngândurare. Așa e viața! Trebuie, cu timpul, să învăț să renunț la unele și altele, păcatele tinereții…
Numai visele nu se lasă deloc înlăturate din viața mea, descurajate sau îmbătrânite de timpul care trece nemilos peste mine. Plutesc jucăușe dincolo de cupola timpului sub care trăiesc de la un timp încoace, pline de optimism, vesele. Se bălăcesc în apele învolburate ale gândurilor ce izvorăsc în nopțile albe ale insomniilor, luându-mă cu ele în lungi călătorii imaginare, în căutarea unui loc unde timpul să nu mai fie stăpânul, eliberându-mă. Deseori m-am lăsat furată de bucuria zborului pe aripile visurilor, dusă în lumea largă, deasupra munților și a apelor. Mereu am fost fascinată de luciul apelor și de puterea valurilor care mi-au îndepărtat zăgazurile fricii îmbătrânirii și m-au lăsat să plutesc departe, în toate colțurile lumii, în căutarea locului visurilor mele. Un loc fără timp, legănat de valuri, în mijlocul apelor. Și, în cele din urmă, l-am găsit. Căutarea lui m-a costat multe nopți albe, multe insomnii, care, trebuie să recunosc, au devenit între timp prietenii nopților mele fără somn.
Călătoria visurilor s-a oprit pe Insula Store Sommarøya din nordul Norvegiei, singurul loc din lume unde timpul nu există. Se spune că este un paradis ascuns între ape, cu plaje largi și luminoase, cu nisipul alb, strălucitor, unde vara, soarele nu apune timp de 69 de ore. Iarna, din noiembrie până în ianuarie, întunericul domină cerul insulei dar și viața insularilor. Oh, da! Fără să țină însă cont de miezul nopții. Aici, la noi, el trebuie respectat, dormit, dar insularii norvegieni pot rămâne activi, dacă vor, toată noaptea, pot înota în noapte, ieși pe stradă fără frică. Nu există conceptul tradițional al celor 24 de ore pe zi și nu există nici limite de timp. Nu există nici presiunea de a trăi într-un ritm impus. Există doar libertatea fiecăruia de a-și trăi viața în propriul ritm. Este o minune să poți trăi nopțile fără insomnii și zilele fără oboseala nopților nedormite. Un coșmar care nu mai are nicio valoare pentru fiecare locuitor în parte. Și, pe deasupra, când deschizi fereastra sau ușa casei, poți admira jocul Aurorei Boreale, dansând luminos, feeric, pe cerul imens, transformând acest paradis antarctic într-o realitate absolut magică. Din acest motiv insula a fost numită locul cu cea mai frumoasă Aureolă Boreală din lume… Oh, Doamne! Un vis… Întotdeauna mi-am dorit să o văd luminând cerul de deasupra ochilor mei, să o văd dansând și pâlpâind multicolor în fața ferestrelor ochilor cu obloanele pleoapelor larg deschise. Și minunea s-a întâmplat chiar în noaptea trecută, când, tot decupând cele aflate și scriind până-n miez de noapte, mi-am oprit pașii visului chiar în satul aflat pe insula aceea din nordul Norvegiei și am poposit o clipă trăind în vis ceea ce aflasem despre ea, de parcă ar fi fost aievea. Rândurile prindeau viață și mă chemau într-acolo. Am alergat pe plaja cu nisipul alb, strălucitor și am lăsat ca valurile mării să-mi spele gândurile și să-mi limpezească imaginara trăire, ca în vis. Și-așa a fost. Se spune că dacă vrei să ți se împlinească un vis, trebuie să te trezești. M-am trezit, de astă dată, neobosită, cu o adâncă mulțumire ce înflorea în suflet și care m-a însoțit toată dimineața. Trebuie să recunosc că de mult nu m-am trezit atât de fericită și de mulțumită de noua zi în care pășeam. Mi-am promis că o să revin, să aflu cât mai multe despre acel loc de vis, cel puțin pentru mine. Și mai aflu că, trăind aici, nimeni nu-ți spune ce să faci sau când. Nu există ceasuri, nici programe stricte. Îți poți organiza ziua, noaptea, timpul așa cum îți dorești.
Mă întreb dacă numai eu mi-aș dori să călătoresc mereu într-acolo, chiar și numai în vis, într-o călătorie imaginară binefăcătoare, care să-mi însoțească gândurile în rostogolirea lor fericită pe plaja aceea cu nisipul alb, strălucitor, al insulei din nordul Norvegiei, în care timpul nu există.
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
