Vineri, 3 iunie 2022, s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Duiliu Zamfirescu, poet, prozator, dramaturg, diplomat, om de stat, jurist, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, creator al romanului-cronică în literatura română. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa o reprezintă romanele din Ciclul Comăneștenilor: Viața la țară (1894), Tănase Scatiu (1895), În război (1898), Îndreptări și Anna. Cele cinci volume au fost scrise în perioada petrecută la Roma. În anul 1885 a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și trei ani mai târziu pleacă în prima sa misiune în străinătate, ca secretar al Legației României la Roma
În calitate de diplomat al țării noastre la Roma la finele secolului XIX și început de secol XX, scriitorul Duiliu Zamfirescu avea să cunoască și să iubească Italia, să se inspire sau să traducă din mari poeți și scriitori italieni.
Așa cum consemnează documentele, în anul 1890, Duiliu Zamfirescu o va lua în căsătorie pe Henriette Allievi – fiica senatorului şi bancherului italian Antonio Allievi –, care îi va dărui trei copii, pe Enrichetta Eleonora Eliza Felicita (născută în 1890), Alexandru Antonio Lascăr Cezare (născut la 1892) şi pe Lascăr Antonio Liviu.
În amintirea activității sale diplomatice și culturale la Roma, autoritățile locale au inaugurat în 2016 o placă memorială în Via Condotti (cartierul Campo Marzio), pe fațada casei în care scriitorul a locuit între anii 1895–1905, unde este amintit ca un ilustru scriitor, patriot și diplomat român: „neobosit susținător al prieteniei dintre popoarele român și italian legate de originea comună latină” („instancabile fautore dell’amicizia tra i popoli Romeno e Italiano legati dalla comune origine Latina”).
Șederea în Italia a însemnat pentru scriitorul și diplomatul român și ocazia de a vizita mai multe orașe, în special în sudul Italiei. A fost foarte legat așa cum arată documentele vremii de Capri, Napoli și Sorrento, locuri în care a găsit inspirație în scrierile sale. Trecerea și șederea sa la Sorrento, mai ales în timpul verii, este consemnată chiar de o placă memorială, inaugurată în 24 iunie 1933, unde scriitorul și diplomatul român se regăsește alături de alți 51 de scriitori, poeți și artiști care au avut legătură cu acest oraș și i-au admirat frumusețile.
În anul 1898 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Revine în țară în anul 1906, fiind numit secretar general la Ministerul Afacerilor Străine, iar în 1909, devine reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării, cu grad de ministru plenipotențiar. În anul 1916 a fost numit preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România.
După Marea Unire din 1918, Duiliu Zamfirescu a fost numit comisar general și apoi guvernator militar al guvernului român în Basarabia. În anul 1920, este numit ministru de externe în Guvernul Averescu, iar apoi a fost ales președinte al Camerei Deputaților.
Pentru scrierile sale literare va primi distincția Medaglia Benemerenti în 1888, Ordinul Coroana României în grad de cavaler în 1891, iar anul următor Ordinul Coroana Italiei. În anul 1918, Duiliu Zamfirescu este ales vicepreşedinte al Academiei Române.
Moare la vârsta de 63 de ani, la 3 iunie 1922, la Mănăstirea Agapia, în urma unei afecţiuni hepatice, fiind înmormântat apoi la Cimitirul Sudic din Focșani.
Editura Rediviva din Milano a publicat în cadrul colecției Quaderni romeni o nouă traducere a romanelor lui Duiliu Zamfirescu Viața la țară și Tănase Scatiu, realizată de scriitoarea Ingrid Beatrice Coman, volume prezentate în cadrul Târgului de Carte de la Torino din acest an.
Centenar Duiliu Zamfirescu – Document inedit: Duiliu Zamfirescu, necunoscut, 100 de ani de la moartea scriitorului” de Ioan Adam, în revista „Leviathan”, anul V, nr. 2 (15), aprilie–iunie 202, pp. 87–90, click aici.
