Teatrul Național din Iași oferă spectatorilor săi, chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului, o fascinantă poveste despre dragoste, pasiune pentru teatru și despre alegerile care trebuie făcute, la un moment dat, în viață. Pe 20 și 21 decembrie 2023, de la ora 18.00, la Sala Studio, va avea loc premiera spectacolului Achit în avans de Nadejda Ptușkina, în regia lui Emil Gaju, regizor și actor al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Scenografia spectacolului este creată de Alina Dincă Pușcașu, iar din distribuție fac parte actorii Adi Carauleanu, Doina Deleanu, Diana Chirilă, Ioana Aciobăniței/Smaranda Hăisan.
Nadejda Ptușkina, dramaturg prolific în vârstă de 75 de ani, este autoarea piesei Iarna dragostei noastre, montată pe scena Teatrului Național ieșean tot de Emil Gaju. Spectacol s-a jucat cu casa închisă de la premieră și până în prezent, timp de mai bine de opt ani, însumând peste 120 de reprezentații.
Despre cea de-a doua întâlnire, la Naționalul ieșean, cu un text scris de Nadejda Ptușkina și despre inepuizabila admirație pe care o are pentru teatru și slujitorii lui, Emil Gaju declară: „Ce magie, ce fascinație conține în sine Teatrul, că rămâne o Mare Taină de ceva milenii? Cei aleși slujesc în Teatru, își consacră toată viața acestei Arte, iar spectatorii nu contenesc să revină, fideli, și să adaste la acest izvor de minuni… Aici descoperă izvoarele frumuseții netrecătoare, ale esteticului neperisabil, ale luminii continue care dăruiește fără încetare căldură inepuizabilă.
Nadejda Ptușkina, autoarea piesei, spune: «Sperăm că Arta îi va face pe oameni mai înțelegători, mai toleranți, mai blajini… Teatrul este locul unde omul este judecat, iar artiștii sunt apărătorii, avocații lui! Nu în zadar Teatrul este numit Templu». Spectacolul nostru este despre acești oameni minunați care își dedică întreaga lor viață Teatrului, cu toate dramele, dar și pățaniile comice prin care le este dat să treacă!
«Teatrul este o Sărbătoare care aduce bucurie!» mărturisea genialul regizor Evgheni Vahtangov și sper că măcar într-o infimă măsură i-am urmat convingerea, dat fiind și faptul că am absolvit Institutul de Teatru de pe lângă Teatrul Academic Evgheni Vahtangov din Moscova.”
Cu ocazia acestui eveniment, echipa Teatrului Național din Iași aniversează, în avanpremieră, cei 50 de ani pe care actrița Doina Deleanu, societar al instituției ieșene de teatru, i-a dedicat scenei; o carieră exemplară, cu peste 150 de roluri jucate și trăite cu intensitate. „Preaplinul din tine freamătă. Simți că mai sunt multe, multe Personaje, ca o armată de năluci, care așteaptă un trup, o viață. Surpriza întâlnirii cu ele, descoperirea lor, acționează asupra ta ca un narcotic. Vrei sa nu se mai sfârșească!” – Doina Deleanu.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 4 și 26 ianuarie 2024.
Comunicat al Teatrului Național din Iași