Știri: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” (28 iulie 2021, Eforie Sud)

21
film

logo rubrica imago leviathan.roMiercuri, 28 iulie 2021, la Eforie Sud, continuă „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”. Proiectul inițiat și derulat de Asociația CineCultura și MDV Audio Studio începând din vara anului 2013 își continuă demersul de promovare a filmului românesc din toate timpurile, iar prima oprire din această vară este la Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud. Proiecțiile au loc în cadrul amplului program intitulat „Eforie Colorat”, organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale. Astfel, în fiecare săptămână a verii, până pe 12 septembrie, „Eforie Colorat” aduce în prim-plan filme de scurt şi lungmetraj, proiectate în colaborare cu institute culturale europene şi festivaluri de film internaționale. În cadrul acestui program diversificat, serile de miercuri sunt dedicate filmelor românești, oferite de „Caravana Filmului Românesc”. La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Din program:

28 iulie 2021, ora 21.20: B.D. la munte şi la mare. Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan. Cu: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Ion Finteșteanu (comedie, 1971).

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.