În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună” aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.
Proiecțiile în spațiul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8) vor continua în fiecare săptămână, până în 17 octombrie 2021. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/.
Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna.
Accesul la eveniment se face cu respectarea normelor în vigoare.
Pentru rezervări, sunați la 0736.598.451 sau scrieți un mesaj la programe@mnlr.ro. Accesul la eveniment se face cu respectarea normelor în vigoare.
Joi, 30 septembrie 2021, ora 20.00, Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8
Proiecție de film Kinedok: #newTogether – gânduri despre un nou Împreună, film documentar
Încheiem seria Kinedok cu documentarul #newTogether. Proiecția va fi urmată de o discuție cu: Andrei Popov – producătorul executiv al filmului, Vava Ștefănescu – director Centrul Național al Dansului București, Irina Marinescu – performer și manager cultural, și Elena Vlădăreanu – scriitoare și jurnalistă.
Ce este acum, știm; dar ce vom face după? În timpul perioadei de carantină (lockdown) instituite după declararea pandemiei de COVID-19 în Europa, Forumul Cultural Austriac București a invitat 60 de artiști din Austria şi România să reflecteze la propriul lor viitor artistic, precum și la modul în care arta lor și comunitățile noastre se pot transforma în timpul şi după finalul crizei sanitare. Intervenţiile video pe care le-au trimis au fost postate pe paginile FCA București şi Radio România Cultural de pe rețelele de socializare. Foarte repede, au atras atenția a zeci de mii de oameni din ambele țări.
Având în vedere acest succes, echipa FCA București a decis să încredințeze binecunoscutei şi apreciatei regizoare românce de teatru şi de film, Carmen Lidia Vidu, producția unui documentar de amploare, plecând de la materialele video ale artiștilor participanţi.
Pentru rezervări, vă rugăm să scrieţi un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau să sunaţi la 0736598451 (Gabriela Toma). Accesul la eveniment se face cu respectarea normelor în vigoare.