Teatrul Evreiesc de Stat din Buurești vă invită miercuri, 23 februarie 2022, de la ora 18.00, la un eveniment cultural organizat în parteneriat cu Antena Group: comemorarea a 80 de ani de la tragedia pasagerilor de pe vasul Struma.
Acest moment al istoriei noastre recente este mai puțin cunoscut, mai ales în rândul tinerilor. De aceea, evenimentul organizat de TES se dorește a fi unul cultural-educativ, o altfel de lecție de istorie, prezentată interactiv.
În cadrul evenimentului, Teatrul Evreiesc de Stat și Antena Group vor prezenta fragmente din filmul documentar Struma, realizat de Radu Bartolomeu Gabrea și Stelian Tănase. Filmul este o producție Antena-Group și Intact Advertising – Newspaper, FM Radio, Magazine, TV Advertisement.
Considerăm ca realizarea unui astfel de eveniment, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, este extrem de importantă, mai ales în contextul socio-cultural actual, ca un reper al unor acțiuni educative pentru susținerea diversității culturale și rasiale, un sprijin real în lupta împotriva discriminării de orice fel.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervare prealabilă la numărul de telefon 0743.215.998.
Comunicat al Teatrului Evreiesc de Stat din București