Știri: Conferința ”Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri” (26 iunie 2018, București)

253
Arhitectura neoromaneasca

Marți, 26 iunie 2018, ora 18.30, Casa de cultură ”Friedrich Schiller”, Primăria Capitalei și Asociația Istoria Artei vă invită la sediul din strada Batiștei, nr. 15, la conferința științifică din cadrul proiectului cultural ”Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri”, cu ocazia Zilei Drapelului Național.

Prezintă: istoric de artă dr. Oana Marinache: Considerații asupra arhivelor de arhitectură”; dr. arh. Adrian Crăciunescu: Un ”Paul Smărăndescu” inedit; istoric dr. arh. Andrei Răzvan Voinea: ”Stilul neoromânesc și arhitectura locuințelor ieftine”.

În cadrul proiectului cultural inițiat de Asociația Istoria Artei se desfășoară mai multe activități în cursul anului 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Pe de o parte, cercetare de arhivă pentru arhitecții Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Paul Smărăndescu, Gheorghe Simotta, Statie Ciortan și Victor Ștefănescu, iar pe de altă parte, completarea blog-ului dedicat cu materiale de arhivă și de pe teren, organizarea a 30 ateliere de istorie urbană gratuite în școli, a trei conferințe de specialitate susținute de invitați de seamă, a șase tururi ghidate gratuite pe urmele fiecărui arhitect menționat, editarea a 500 exemplare din catalogul pentru publicul larg și instituțiile culturale partenere.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.