Știri: De Ziua Culturii Naționale – maraton de spectacole-lectură la Teatrul Național din Târgu-Mureș (15 ianuarie 2021)

33
spectacole lectura teatrul national targu mures

De Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), Teatrul Național din Târgu-Mureș va găzdui un maraton de spectacole lectură (15 ianuarie, ora 00.00–15 ianuarie, ora 24.00), eveniment desfășurat în cadrul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural, inițiat și produs de către Asociația Pentru Teatru „Liviu Rebreanu”.

Maratonul Ro.Drama constă într-o serie de spectacole-lectură din dramaturgia românească din perioada 1865–1918 difuzate în live streaming, timp de 24 de ore fără întrerupere.

În cadrul acestui demers sunt incluse spectacolele Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hașdeu, O noapte furtunoasă, Năpasta texte aparținând lui Ion Luca Caragiale. Continuăm cu scrierile istorice – Alexandru Davila, Vlaicu Vodă, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Apus de soare, trecem prin opera dramatică a lui Mihai Sorbul cu  Patima roșie și ne oprim la Camil Petrescu, Jocul ielelor.

Sesiunea va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook și pe site-ul teatrului, respectiv pe canalul de YouTube al Companiei „Liviu Rebreanu”, a acestui maraton de spectacole-lectură pregătit de trupa de actori ai Teatrului Național Târgu Mureș –Compania „Liviu Rebreanu” împreună cu studenții de la actorie a Universității de Artă din Târgu Mureș.

De asemenea, vor fi transmise discuții pe temele majore ale textelor și a contextului istoric în care acestea au fost scrise, discuții ce sunt specifice repetițiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creație.

Vom avea și un dialog cu doi specialiști: Miruna Runcan (scriitor, critic de teatru, profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai) și Anca Hațiegan (scriitor, profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, licențiată în teatrologie și doctor în filologie).

Astfel timp de 24 de ore non-stop, live, avem 6 scriitori importanți pentru istoria dramaturgiei românești – 7 texte lecturate – întreaga trupă de actori ai Teatrului Național din Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, studenți la actorie, regie, teatrologie a Universității de Arte din Târgu Mureș, specialiști în domeniul teatrologiei

Proiectul dedicat Zilei Culturii Române mai cuprinde o sesiune de Atitudinicorespondențe ale unor personalități ale culturii române, 13 video-uri/pastile (difuzate în perioada 16–28 ianuarie) precum și un program intitulat Dialog între generații prin care sunt realizate trei întâlniri cu șase dintre regizorii care au marcat domeniul teatral din România. Întâlnirile vor fi în următoarele formule și tematici aferente:

Cristian Ban și Alexandru DabijaPlanurile subterane ale teatrului popular

Leta Popescu și László BocsárdiUniversul interior al artistului și universul scenic

Adi Iclenzan și Theodor Cristian PopescuMisiunea regizorului. Teatrul viitorului

Principalul obiectiv al proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural  constă în dezvoltarea unei serii de activități care să apropie și să stimuleze interesul pentru cultură prin promovarea și perpetuarea valorilor culturale de ieri și de azi prin adaptarea la lumea de mâine prin întâlniri, prin dialog.

Inițiatorul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural este  Asociația pentru Teatru „Liviu Rebreanu”, partenerul principal fiind Teatrul Național din Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerul Culturii.

Link-uri utile: www.teatrunational.ro, https://www.facebook.com/tntgm, https://www.youtube.com/c/CompaniaLiviuRebreanuTNTGM

                                                      Comunicat al Teatrului Național din Târgu Mureș                                           

 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.