Știri: Deschiderea expoziției „Sonic Ceramics – Polywaves” (15 iunie 2022, București)

13
polywaves expo

Miercuri, 15 iunie 2022, ora 18.00, la Galeria Galateea Contemporary Art (Calea Victoriei, nr. 132), are loc deschiderea expoziției personale Sonic Ceramics Polywaves, a artistei Delia Maxim. Curatorii expoziției: Romana Mateiaș și Adela Bonaț. Expoziția va rămâne deschisă publicului până în data de 10 iulie 2022 și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 16.00 și 20.00.

Polywaves este o instalație ceramică ce creează o sinteză între vedere, atingere și auz. Cele trei simțuri sunt conectate de artistă printr-un performance imersiv, interactiv. Ceramista folosește argila pentru a genera sunet, iar sunetul o ajută să-și modeleze sculpturile.
Instalația ceramică este înconjurată de un mediu sonor creat la fața locului. Delia Maxim modelează lutul, iar simpla atingere a sculpturilor ei generează muzică. Obiectul din lut este conectat la un sistem de senzori care răspund la atingere prin livrarea de semnale electronice către muzician, sub formă de note MIDI. Activați de atingerea artiștilor și trecătorilor, senzorii, încorporați în lucrare, declanșează sunete și toți cei prezenți pot „experimenta” artefactul prin atingere și sunet.
Trecătorii pot interveni atingând obiectele expuse, iar gestul lor va genera melodii și sunete. În consecință, expoziția se va transforma într-un dialog muzical între artiști și spectatori.
Muzicianul Jozsef Iszlai va însoți compozițiile de artă „instantanee” cu instrumentele sale. Va dezvolta texturi digitale, va improviza acorduri și va structura notele; își va dezvolta muzica în funcție de ceea ce se întâmplă în timpul spectacolului.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.