Știri: Expoziția de artă contemporană Personal Structures. „Transcendent Renaissance”, o călătorie muzicală atemporală (20 aprilie–24 noiembrie 2024, Veneția)

12

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet CălinȚopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond Boundaries, cu instalația sonoră Transcendent Renaissance. O călătorie muzicală atemporală îi așteaptă pe vizitatori începând din 20 aprilie 2024, într-o ediție valoroasă, în care expun peste 200 de artiști din 50 de țări.

Situată la primul etaj al Palazzo Mora din Veneția, lucrarea lui CălinȚopa poate fi admirată până pe 24 noiembrie 2024, cu acces liber pentru public.

După invitațiile de a expune Transcendent Renaissance în locații prestigioase precum The Quadrennial Prague sau Royal Central Drama School din Londra, acum, instalația sonoră va fi prezentată în capitala mondială a artei contemporane, Veneția, în cadrul expoziției Personal Structures. Aceasta se desfășoară concomitent cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția, eveniment emblematic al scenei internaţionale de artă contemporană.

„Mă onorează invitația și oportunitatea de a participa cu lucrarea „Transcendent Renaissance” în cadrul ediției din acest an a expoziției Personal Structures. Simt că prezența mea aici e mai mult decât a arăta publicului munca mea; e despre a mă angaja într-o conversație globală a modului în care arta ne face să percepem viața, ca un întreg. În plus, mă bucur că astfel se creează un mediu de legătură cu colegi artiști, curatori și pasionați de artă din arii diverse, cu care împărtășesc pasiunea pentru creație, creativitate și frumos”, a spus Călin Țopa.

Călătorie prin secole de expresie muzicală: Transcendent Renaissance

În lumea artei sonore și aexperiențelor imersive, Călin Țopa se remarcă prin inovare, combinând frumusețea atemporală a muzicii corale cu creativitatea lumii moderne. Cea mai recentă creație a sa, Transcendent Renaissance nu este doar o instalație audio, ci o călătorie transformatoare prin secole de expresie muzicală, care se remarcă prin originalitate.

„Mi-am dorit ca prin această instalație, ascultătorii să se piardă în spațiu și timp, preț de 12 minute, și să se bucure de o experiență corală unică. Am folosit șase difuzoare pentru a reda vocile unui cor de catedrală, fiecare întruchipând o voce individuală – bas, tenor, alto sau soprană. Rezultatul? Un mix de compoziții de secol XVI cu piese contemporane, într-o lucrare creată întru totul de mine, de la primul, până la ultimul sunet.

Ceea ce m-a inspirit să realizez această instalație audio a fost profunda fascinație pentru puterea transformatoare a sunetului și explorarea modului în care muzica poate transcende timpul și spațiul. A fost captivant să pot îmbina trecutul și prezentul în cadrul unei singure experiențe sonore”, a mai menționat Călin Țopa.

Astăzi, într-un moment în care tehnologia și ecranele ne domină simțurile, instalația lui Călin Țopa încurajează o altă formă de implicare. Publicul se poate apropia de fiecare difuzor al instalației, explorând astfel lumea sonoră într-un mod intim și creând un moment de conexiune cu arta în sine.

O capodoperă creată în colaborare cu muzicieni valoroși

Pentru ca lucrarea să ia forma dorită, Călin Țopa a apelat la dirijorul Radu Mihalache să armonizeze toate vocile corale: sopranele Alexandra Moroiu, Monica Lotreanu și Cătălina Postolache, alto -Gabriela Ieșean, Monica Păun și Sarah Rizescu, tenorii Alexandru Cartis, Lucian Haralambie și Călin Țopa, bași – Radu Mihalache și Ciprian Ravnic. În plus, actrița Ada Galeș a jucat rolul de narator, iar vocile de copii ale lui Aldous Baranowski au adăugat inocență și magie lucrării finale.

„Nu aș fi putut ajunge la forma dorită a lucrării fără dedicarea și profesionalismul acestor artiști excepționali și mă bucur că,timp de 7 luni,vocile lor și munca noastră vor fi auzite și admirate de publicul prezent în Veneția. Pentru mine, această colaborare este o lecție despre importanța împărtășirii creativității. Experiența va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai semnificative și pline de inspirație din cariera mea artistică”, menționează Călin Țopa.

Lucrarea Transcendent Renaissance va putea fi ascultată în curând pe Spotify, pentru cei care sunt curioși să exploreze lumea sunetelor lui Călin Țopa.

Actrița Ada Galeș e și ea prezentă la Veneția, nu doar în rolul de narator al instalației sonore, ci și cu lucrarea proprie intitulată „Uneori vreau să fac artă/ Uneori vreau un Pad Thai”, prin care Ada explorează intersecția dintre artă și experiențele femeilor. Lucrarea e o reflecție asupra moștenirii femeilor în artă, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumea actuală, cu text afișat pe pereți.

Călin Țopa este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii experimentale, specializat în crearea muzicii care se încadrează în stilurile ambientale, neoclasice sau în alte stiluri gossamer. Călin Țopa a compus muzică în industrii precum teatru, film, dar și instalații multimedia. Lucrările lui au fost expuse în diverse locații din întreaga lume precum Royal Central din Londra, Quadrennial Praga sau în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Național, Galeria Nicodim, Art Safari etc. Lucrările sale captivează publicul tocmai prin modalitatea creativă și inovativă de a îmbina sunetul cu tehnologia și cu experiența umană.

www.calintopa.me / https://www.instagram.com/calintopa/

Despre ECC Italia

Cu sediul la Veneția, ECC Italia este filiala principală a organizației sale mai mari, Centrul Cultural European. Concentrându-ne pe diverse teme din artă, arhitectură și design, ECC Italia își propune să creeze spații de expoziție dinamice care să evidențieze schimbul de idei din diferite culturi. Expoziția de artă contemporană Personal Structures alternează în fiecare an cu expoziția bienală de arhitectură Time Space Existence.

ecc-italy.eu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.