Știri: Expoziție Valeriu Stoica, ”Grădina Maicii Domnului” (30 octombrie – 11 noiembrie 2019, București)

67
expozitie pictura

În perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2019, Galeriile Sabion din București (Calea Victoriei nr. 68-70) vor găzdui expoziția de pictură intitulată Grădina Maicii Domnului a artistului Valeriu Stoica. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu orele 18.00. În cadrul vernisajului va avea loc un recital de poezie cu Florentina Loredana Dalian, Daniela Micu, Daniela Șontică și un recital de imnuri creștine interpretate de Ioana Marin.

Valeriu Stoica a studiat iconografia bizantină românească și de peste trei decenii este prezent în reviste de cultură, cum ar fi: ”România Literară”, ”Luceafărul”, ”Caiete”, ”Muzica”, ”Helis” și ”Săptămâna”. A fost premiat la concursuri tradiţionale de pictură, poezie, proză și folclor și este autor al unor opere literare precum Nopţi suprapuse şi Labirint, Biserici şi legende şi Câmpiile Verticale. A realizat ilustrații pentru cărți literare, cărți tehnice și grafică în reviste.

”Ca pictor iconar, mă consider un conservator al tradiţiei bizantine şi nu confund niciodată arta cu icoana. Când realizezi o icoană, amprenta artistului plastic trebuie să dispară, deoarece pictura trebuie să fie din punctul de vedere al canoanelor, unitară”, spune Valeriu Stoica.

Din 1987 s-a dedicat picturii bisericeşti, pictând numeroase biserici din țară precum: Biserica Pogorârea Sf. Duh și Soborul Maicii Domnului din Titan, Biserica Sf. Nicolae din Balta Albă, Biserica Sf. Ilie din Pantelimon și multe altele.

Ca director al Clubului Republica a condus cercul de pictură, ceramică şi artă populară, ”Dejunul pe iarbă”, patronat de Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Municipiului Bucureşti, unde au participat artişti consacraţi, meşteri populari şi tineri afirmaţi ulterior, în ţară şi străinătate.

A reprezentat România cu ocazia Summit-ului NATO – 2008, cu expoziţii de icoane la Muzeul Satului.

Lucrările sale se pot regăsi în colecții particulare și de stat în întreaga lume.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.