Știri: Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni (14 – 15 septembrie 2019, Chișinău)

167
familie-in-costum-popular-3

În zilele de 14 – 15 septembrie 2019, români din toate colțurile lumii își dau întâlnire la Complexul etno-cultural VATRA din Chișinău, în cadrul Festivalului Cultural al Românilor de Pretutindeni. Pe scena mare a Complexului vor urca artiști cu renume din România și din Republica Moldova, precum Irina Loghin, Fuego, Orchestra ”Lăutarii”, acompaniată de maestrul Nicolae Botgros, Ion Paladi, Nicolae Glib, Surorile Osoianu, Mariana Maloș, Fetele de la Botoșani, Cornelia și Lupu Rednic, Ionuț Fulea.

Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni, are ca scop promovarea și conservarea valorilor culturale autentice. Acest festival va fi un mijloc de comunicare și solidaritate atât între generații, cât și între localitățile înfrățite din Republica Moldova, România, Ucraina și Serbia. Festivalul prevede un program amplu, datorită căruia oamenii se vor putea bucura de momentul unic. Pe lângă concertul propriu-zis, vom organiza o impozantă paradă a portului popular, pentru a arăta lumii specificul vestimentar al tuturor provinciilor românești. Va fi o prezentare de excepție a straielor tradiționale, care va încânta, cu siguranță, publicul spectator. Pe teritoriul Complexului VATRA vor exista mai multe spații amenajate, unde vor fi pregătite bucate specifice tuturor provinciilor românești.

De asemenea, vor avea loc concursuri între bucătari, iar publicul va putea alege care sunt cele mai gustoase mâncăruri tradiționale.

În cadrul Complexului va fi și o zonă pentru copii. Spațiul va fi dotat cu teren de joacă, tobogane și alte atracții pentru cei mici.Tot pentru ei vor fi organizate programe distractive cu clovni și personaje de poveste.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.