Știri: În perioada 25 noiembrie–1 decembrie 2024, noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

22
expozitii uap (1)

Luni, 25 noiembrie, la ora 18.30, Casa de Cultură Friedrich Schiller din București (Str. Batiștei, nr.15) va găzdui vernisajul expoziției Feelings, All 4 Sale a artistei Karin Kotomi. Feelings, All 4 Sale este o propunere artistică inovatoare care reinterpretează complexitatea sentimentelor umane prin prisma comercializării acestora. Artista vizuală Karin Kotomi, ataşată conceptelor postmodernismului contemporan, vine în faţa publicului cu un demers provocator, operând o disecţie a advertisingului de toate zilele prin utilizarea structurilor grafice și a comunicării publicitare pentru a transforma, printr-o alchimie intelectuală, într-un athanor digital, o întreagă sumă de emoții în produse de consum. Această abordare curajoasă şi inedită ne invită pe toţi la o reflecție profundă asupra modului în care societatea contemporană percepe și valorifică trăirile umane. (Bogdan Iorga – curator al evenimentului expozițional). Karin Kotomi (Andra Acatrinei) a absolvit Universitatea de Arte Plastice în anul 2019, precum și un master de Educație prin Arte vizuale și Modulul pedagogic II în anul 2021. Din anul 2022 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – secția multimedia.

Joi, 28 noiembrie, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează, în cadrul proiectului curatorial Vernisajul de la fără un sfert, realizat în parteneriat cu Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, la ora 18,45, în foaierul teatrului, vernisajul expoziției de pictură a lui Daniel Toader, intitulată Rădăcini. Absolvent al Liceului „Nicolae Tonitza” și al Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, scenograf și membru al Filialei Scenografie București a UAP din România, Daniel Toader a colaborat de-a lungul unei cariere de trei decenii cu nume sonore, precum Dan Pița, Alexa Visarion și Sinisa Draghin. A fost nominalizat de mai multe ori la premii naționale și europene, premiul Gopo pentru scenografia filmului Dacă Bobul nu moare (regia Sinisa Draghin), fiind unul de referință. La ora 19.00 vernisajul va fi urmat de premiera piesei „Pietre în buzunar” de Marie Jones, într-o montare originală, semnată de regizorul Vlad Trifaş.

Vineri, 29 noiembrie sunt programate două manifestări plastice:

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, organizează la Galeria Artex, de la ora 18, vernisajul expoziției anuale a membrilor săi, intitulată Semne identitare. În deschidere va concerta Corul Euphonia al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta dirijorului Cristi Stroe. Momentul muzical va fi urmat de lansarea volumului de povești rimate pentru copii Anotimpul copilăriei al autoarei Elena Dican.

București, un oraș numit acasă este titlul expoziției pictoriței Vali Irina Ciobanu. Vernisajul va avea loc la ora 17.30, la Galeria Calderon Art Studio (str. Jean Louis Calderon, nr.39). Curatoare – Nicoleta Paninopol.

Duminică, 1 decembrie, cu începere de la ora 16.00, la Galeria „Corvin” din Hunedoara va fi deschisă expoziția Sub semnul revelației. Pe simeze vor putea fi admirate lucrări de: Dan Badea, Dalina Bădescu, Cătălin Băluț, Diana Brăescu, Sorin Ienulescu, Eugen Vasile Iovan, Elena Lupașcu, Dumitru Macovei, Iulia Mihalcea și Florin Șuțu. Curator – Pavel Șușară.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Leviathan, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews. 

Comunicat al UAP

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.