Știri: Înființarea Clubului de Artă al municipiului Turda la Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” (25 octombrie 2023)

37
AfisCLUBULDEARTATURDA (1)

Motto: „Tablourile sunt roţile pătrate ale inimilor noastre!” – Nichita Stănescu, 1976

Începând de miercuri, 25 octombrie 2023, Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu” Turda organizează săptămânal, în fiecare zi de miercuri, Clubul de Artă al municipiului Turda.

Clubul de Artă al municipiului Turda este un grup creat pentru a stimula creativitatea, pentru a încuraja abilitățile artistice, a promova arta plastică, artele vizuale în genere, regăsite ca modalitate de expresie, ca act de creație. Activitățile din cadrul Clubului urmăresc cultivarea talentului pentru artă vizuală (mai puțin arta fotografică) al oricărei persoane care simte o chemare spre artă, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. Toți cei care doresc să se familiarizeze cu tehnici precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel, arta decorativă sau sculptura de tip modelaj, pot afla în cadrul acestor ateliere modalitatea ideală de a învăța, experimenta și a-și pune în valoare talentul. Este invitată a fi membră în acest grup orice persoană care are pasiuni legate de artele plastice, care are un cuvânt de spus în domeniul creației plastice, persoane care sunt colecționari de artă plastică sau doresc să sprijine artele plastice prin donații punctuale, pentru tinerele talente.

Paleta de activități cultural-artistice organizate de către Club cuprinde ateliere creative, vernisaje, expuneri, workshop-uri, ateliere deschise, actionpainting, evocări, mese rotunde, proiecții și comentarii de filme și albume de artă, dezbateri pe teme de istoria artei și estetică, de cultură națională și universală, întâlniri cu artiști plastici, vizite la expoziții și muzee, având ca punct de plecare faptul că arta și cultura unesc oamenii. Participarea la activități nu are caracter exclusivist, nu există limitări din punct de vedere al activității (ateliere la liberă alegere, pictură, grafică, artă decorativă, sculptură, grafică), al vârstei sau al nivelului educațional, nici dacă participanții sunt din alte localități, sunt artiști plastici sau amatori, singura limitare, deocamdată, este neorganizarea de ateliere de artă fotografică, elementul comun fiind necesitatea și dorința de a participa la actul creativ împreună și de a fi la curent cu mișcarea artistică națională și internațională. Pe lângă caracterul practic al activității clubului, acesta are și rol recreativ, cu participarea membrilor sau a invitaților.

Pentru adulții care doresc să se relaxeze prin artă și să își dezvolte potențialul creativ, clubul reprezintă un mediu propice. Participarea la acest club vă poate ajuta, de asemenea, să vă conectați cu alți pasionați de artă și să faceți parte dintr-o comunitate care înțelege și apreciază valoarea artei. Acest lucru poate oferi un spațiu confortabil pentru a explora și a vă exprima gândurile și emoțiile prin intermediul artei, ceea ce poate ajuta la stimularea creativității și la încurajarea expresivității.

Pentru părinții care doresc să ofere copiilor oportunități de a-și dezvolta abilitățile artistice și de a se exprima prin intermediul artei, un club de artă poate fi alegerea ideală. La acest club copiii vor avea ocazia de a experimenta diverse medii de artă, participarea fiind o experiență valoroasă și distractivă pentru copiii dumneavoastră, oferindu-le ocazia de a se descoperi și de a se exprima prin intermediul artei.

Așadar, dacă ești pasionat/ă de artă te invităm în fiecare miercuri între orele 14.00–15.30 la Clubul de Artă Turda organizat de Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda. Participarea este gratuită. Fiecare participant îşi aduce materialele necesare. Noi stăm la dispoziţie cu spaţiul, sfaturi utile, îndrumări şi bună dispoziţie. Coordonatorul proiectului este Dana Deac. Vă așteptăm în fiecare zi de miercuri la Filiala Oprișani a Bibliotecii Municipale „T. Murășanu” Turda, situată în fostul internat al Liceului „Liviu Rebreanu” Turda, la parter, (intrarea se face de pe Strada Macilor nr. 1).

Comunicat al Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu” Turda

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.