Luni, 9 decembrie 2019, la ora 17.00, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București (Bd. Regina Elisabeta nr. 16, sector 3) va avea loc lansarea volumului Donum Dei. Darurile spirituale ale Trinității lui Dumnezeu de Niculae Văleanu.
”Am urmărit viaţa întreagă o singură viziune mistică. În toate lucrările mele, cărţi, articole şi conferinţe, se întruchipează această viziune atemporală şi neschimbată. Ce este această revelaţie personală? Este experienţa directă a lumii ca divină în substanţă, formă şi conștiință. Totul este Dumnezeu! Viaţa e «Marele Dar a lui Dumnezeu»! Literalmente. Pentru tot ceea ce înseamnă minunea vieţii, a Darurilor nespuse pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie tuturor spre folosinţa minţii către înţelepciune, au însumat pentru mine peste patru decenii de căutări şi studii personale. Acesta este motivul pentru care am ales să scriu Donum Dei, adică «Darul lui Dumnezeu», cu dorinţa şi bucuria de a împărtăşi şi altora din Lucrarea Sa.
În acest context pot afirma că, încă de la începuturile ei, istoria omenirii a avut o dimensiune religioasă. Diferitele expresii ale acestei religiozităţi, odată curăţate de superstiţia provenită din ignoranţă şi neştiinţă, arată că omul are în mod natural convingerea că există un Dumnezeu care a creat toate lucrurile, de care depinde totul. Cea mai profundă experienţă religioasă umană şi filosofică, care a căutat o justificare finală a lumii şi a vieţii umane înr-un singur Dumnezeu, o reprezintă Creştinismul.
În ciuda marii diversităţi pe care o găsim printre arte şi filosofii, toate culturile se reunesc într-un punct: reflecţia lor asupra lui Dumnezeu şi asupra temelor centrale ale omului – existenţa, viaţa şi moartea, binele şi răul, semnificaţia tuturor lucrurilor. Din moment ce aceste manifestări ale spiritului uman au fost prezente în întreaga istorie, putem spune că referinţa la Dumnezeu aparţine culturii umane şi constituie o dimensiune esenţială a societăţii şi a omului. Prin urmare, libertatea religioasă este primul drept al Omului, iar căutarea lui Dumnezeu este prima datorie umană”, scrie Niculae Văleanu în Argumentul cărții.
Alte volume de Niculae Văleanu: Aievea… Creația și Creativitatea. Mic tratat de filosofie, teosofie și simbolism, București, 2016; Maestrul Mesager. Insemnări despre Inițiere, București, 2018.