Știri: Lansarea albumului ”Povestea soarelui” al interpretei de muzică veche Doina Lavric-Parghel 

26
album doina lavric parghel

logo rubrica musica leviathan.roMuzeul Național al Literaturii Române din București vă invită miercuri, 11 decembrie 2019, de la ora 18.00, în Mansarda sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la lansarea albumului Povestea soarelui al interpretei de muzică veche Doina Lavric-Parghel. De asemenea, va fi prezentată o micro-expoziție a artistului plastic Virgiliu Parghel.

Fiica învățătorilor Maria și Vasile Fodor, Doina Lavric-Parghel s-a născut la 14 mai 1955, la Lișna – Dorohoi, 8 kilometri de Livenii lui George Enescu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava în 1979, apoi, timp de 23 de ani, a fost profesoară de limba română în Suceava. A cules folclor, a obținut distincții care i-au confirmat preocuparea pentru păstrarea purității formelor pe care le-a valorificat în repertoriul propriu, înregistrând albume colective, individuale, discuri cu colinde de Crăciun și de Paște. Timp de cinci ani a cântat alături de Grigore Leșe în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici și pe scene din țară sau străinătate. Din 2010 este căsătorită cu pictorul Virgiliu Parghel.

Doina Lavric-Parghel a învățat să cânte de la un cobzar bătrân. ”De acolo de unde vin eu toată lumea povestește. Și nimeni nu se supără dacă omul mai schimbă câte ceva atunci când istorisește, chiar întâmplări la care ascultătorii au fost martori, ba chiar zâmbesc complice și încurajator, numai povestea să fie bine spusă. Eram mereu înconjurată de oameni (prieteni, colegi) pentru că îi bine dispuneam. Le povesteam mici întâmplări sau improvizam ad-hoc scenete în care se descopereau părtași. După o lungă perioadă de timp în care nu ne-am mai văzut, iar peste mine trecuseră un val de necazuri, o bună prietenă s-a supărat definitiv pentru că, la reîntâlnirea noastră, umorul aproape îmi dispăruse. Da, se pare că umorul mi se potrivește, deși, pe scenă, rolul meu e mai degrabă dramatic”, mărturisește Doina Lavric-Parghel.

Din clipa în care a venit la București, Doina Lavric-Parghel şi-a şlefuit continuu talentul, cu migală şi răbdare. După ce a scos discul Poveste din Bucovina, însoţit de un album grafic impresionant semnat Virgiliu Parghel, pictor şi grafician consacrat, lumea a aflat ce povestitoare neîntrecută este. ”Am avut şansa formidabilă ca existența mea să se întâmple între aceste două ipostaze: muzică şi cuvânt. Sunt în stare să aştept oricât până să aflu nuanța care se potriveşte perfect atunci când recondiţionez un covor vechi de câteva sute de ani, pentru că nu totdeauna bijuteria pe care o găseşti e în perfectă stare. Cuvântul e viu, cuvântul are corp, are substanță, are forță, are slăbiciune”, adaugă Doina Lavric-Parghel.

Noul album Povestea soarelui poartă semnătura Virgiliu Parghel pentru ilustrație copertă și desene; Sabra Daici: fotografii; Irina Iacobescu: traducere în limba engleză și Zita Horvath; Attila Kopacz DTP și concepție grafică.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.