Știri: Lungmetrajul „Sieranevada” de Cristi Puiu la „Zilele Filmului de Arhitectură” de la Budapesta (5 martie)

742
Sieranevada Cristi Puiu

Lungmetrajul „Sieranevada” de Cristi Puiu (Moartea domnului Lăzărescu – 2005, Aurora – 2010) este propunerea cinematografică a României în cadrul celei de-a IX-a ediții a „Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta„,  desfășurată în perioada 2-5 martie 2017.

Proiecția filmului va avea loc duminică, 5 martie 2017, la ora 17.00 la cinematograful Toldi (Bajcsy-Zsilinszky út 36-38, 1054), cu subtitrare în limba engleză.

Nominalizat la Palme D’or, „Sieranevada” a reușit să se impună în diferite competiții cinematografice obținând, printre altele, premiile Gold Hugo și Silver Hugo la Festivalul de Film de la Chicago sau Premiul Societății Internaționale a Cinefililor pentru scenariu la Cannes.

Lungmetrajul îl are ca personaj central pe Lary, un medic trecut de 40 de ani, care își petrece ziua de sâmbătă în sânul familiei, reunită cu ocazia comemorării tatălui său, decedat în urmă cu 40 de zile. Modul în care evoluează evenimentul îl determină pe Lary să se confrunte cu trecutul său și cu propriile temeri, să-și reevalueze poziția în familie. Comedia cu tente satirice a fost filmat aproape în totalitate într-un apartament de bloc îngust.

Evenimentul „Zilele Filmului de Arhitectură din Budapesta” este organizat de Centrul Ungar de Arhitectură Contemporană și are ca obiectiv aducerea în prim plan ale problemelor actuale ale arhitecturii, designului și urbanismului contemporane, inclusiv prin intermediul filmului.

Participarea „Sieranevada” în cadrul festivalului a fost facilitată de către Institutul Cultural Român la Budapesta.

Biletele se pot cumpăra la cinematograful Toldi.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.