Când magia poveştilor îşi deschide porţile, copiii se avântă în aventura jocului de a cunoaşte mai mult şi de a simţi bucuria trăilor fantastice.
Cum altfel, chiar şi grupului artistic ”Nino Nino” nu îi scapă ocazia de a participa cu mic şi mare, adică cu toţi copiii din grup şi cu cel mare, Lică Barbu, la o întâlnire cu un îndrăgit personaj, Erus, băiatul cu părul albastru, ce pare mereu nedumerit şi pierdut, dar care reuşeşte să-şi găsească drumul călătorind prin Valea Răbdării, Valea Iubirii, Valea Generozităţii sau prin Valea Recunoştinţei, de fapt, titlurile a câtorva cărţi ale scriitorului constănţean de literatură pentru copii, Alec Blenche, cunoscut publicului şi ca un renumit consilier în nutriţie, fondator al site-ului Viaţa în verde viu.
Împreună cu Alec Blenche, cel care a colorat copilăria multor micuți așternând pe hârtie aventurile lui Erus, grupul artistic ”Nino Nino” va participa sâmbătă, 9 noiembrie 2019, ora 11.00, la Palatul Lyra din Brăila, pentru a-l însoţi pe scriitor la lansarea recentei cărţi, Erus şi Valea Recunoştinţei.
Atmosfera de poveste va fi colorată cu multe surprize, dar şi cu multă muzică, dat fiind că Alec Blenche este şi un excelent interpret şi compozitor de muzică pentru copii.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană ”Panait Istrati „, Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu“, Liceul Pedagogic ”D. P. Perpessicius” din Brăila și găzduit, cu mare generozitate, de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia”.
Vă mulțumim și vă așteptăm să cântăm, să ne distrăm și să primiți un autograf de la Alec, dragi copii. Erus ştie de ce.
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina de facebook a proiectului
Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu





















