Știri: Numărătoare inversă până la debutul Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition, 7–16 iunie 2024, la ONB

14
Afis BOF 2024_ONB (1)

logo rubrica musica leviathan.roLa finalul acestei săptămâni, anul centenar puccinian va fi sărbătorit la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival, care se va desfășura în perioada 7–16 iunie 2024.

Daniel Jinga, manager general al Operei Naţionale din Bucureşti: „Bucharest Opera Festival este cel mai important festival de operă din România, aflat anul acesta la a treia ediție, la Opera Naţională din Bucureşti. În fiecare zi, pe scena noastră vine un alt teatru de operă din țară, dar și din străinătate, schimbăm decorurile în fiecare noapte, cu un efort logistic imens, pe care ni l-am asumat pentru a aduce împreună toate operele şi teatrele lirice din România o dată pe an şi a le pune în context internaţional. Ediția a treia a Bucharest Opera Festival poartă titlul All Puccini Edition, pentru că ne aflăm în anul dedicat centenarului dispariţiei lui Giacomo Puccini. Am dorit să cântăm doar repertoriu Puccini şi avem bucuria de a fi reuşit să acoperim tot ce a scris el semnificativ pentru istoria muzicii, din 1893 când avea succesul cu Manon Lescaut şi până în 1924 când lăsa, din păcate, neterminată, opera Turandot, opt producţii compuse pe parcursul a trei decenii, opt dintre cele mai importante titluri din istoria operei.

În anul Puccini, să ai asemenea diversitate de spectacole, de echipe, de companii care participă la festival pe o aceeași scenă, a Operei Naționale din București, este o performanţă în sine. Este sau nu o premieră mondială pentru acest an centenar un astfel de festival cu 10 teatre în 10 zile, pe aceeaşi scenă, cântând doar Puccini? Contează mai puţin. Important este că toată suflarea artei lirice din România se va afla din nou pe scena Operei Naţionale din Bucureşti între 7 şi 16 iunie 2024, într-o sărbătoare a muzicii de calitate şi a unităţii în diversitate, demonstrând cât de puternic poate fi spiritul operei pentru a ne aduce împreună.”

Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition are pe afiş în cele 10 seri de festival, nu mai puţin de 8 producţii din creația marelui compozitor, un spectacol semi-staged, o gală de operă și 10 teatre: Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, Opera Națională Română Iaşi, Opera Naţională Română din Cluj Napoca, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera din Braşov, Teatrul de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi şi, bineînţeles, Opera Naţională din Bucureşti.

Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition.

Un festival care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai, dând posibilitatea publicului de a experimenta călătorii culturale diversificate.

Programul festivalului este disponibil în link-ul: https://operanb.ro/calendar/?luna=06&anul=2024

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Vineri, 7 iunie 2024, ora 17.00, va avea loc conferința de presă organizată cu ocazia celei de-a treia ediții Bucharest Opera Festival – All Puccini EditionConferința de presă va avea loc pe scena mare, în decorul spectacolului din deschiderea festivalului (La Fanciulla del West) în prezența directorilor tuturor instituțiilor participante: Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța și Opera Brașov, cărora în acest an li se alătură Opera Maghiară de Stat Budapesta din Ungaria și Daegu Opera House din Coreea de Sud.

La conferința de presă vor participa Ministrul Culturii, Raluca Turcan și Managerul General al Operei Naționale București, Daniel Jinga.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Retele Electrice Muntenia și PPC Energy Services
Parteneri: Yokko The Fashion Store, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Partener de mobilitate: Suzuki
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust

Comunicat al Operei Naționale București

Arhiva Opera Națională București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.