Știri: O ediție de excepție: Transilvania Jazz Festival 2020 (13–14 noiembrie, online)

61
Transilvania-Jazz-Festival-afis

logo rubrica musica leviathan.roTransmis de la Cluj către iubitorii de muzică bună din lumea întreagă

Cea de-a 14-a aniversare a evenimentului Transilvania Jazz Festival 2020 este una absolut specială, adaptată vremurilor pe care le trăim, fără precedent în istorie. Tuturor ne lipsesc întâlnirile culturale de valoare, nemijlocite, de suflet, care lasă amintiri în memoria fiecărui spectator, dar și în cea colectivă, a comunitătii din care facem parte, fizic ori cultural. Nouă, ca și dumneavoastră, ne este dor de jazz. Și, mai cu seamă, de Transilvania Jazz Festival!

Dat fiind contextul social actual, am reunit toate forțele ca să ne putem împlini, în continuare misiunea, păstrând vie și împărtășind, ca de fiecare dată, cu dumneavoastră, muzica de jazz, simbol etern al libertății de expresie artistică. Pentru prima dată, Transilvania Jazz Festival se desfășoară exclusiv online. Ne pune în față o experiență nouă, inedită, care are drept obiectiv să ne aducă încă o dată împreună, fie și din fața ecranelor. Prin intermediul canalelor de comunicare online ale festivalului – Youtube si Facebook – TJF 2020 va aduce în casele și în inimile dumneavoastră muzicieni de excepție ai jazzul internațional contemporan, prin cele trei ore de live, difuzate în fiecare din serile de 13 și 14 noiembrie 2020.

Ediția online a festivalului reunește și aduce în atenția publicului artiști din Marea Britanie, Franța, Italia, Puerto Rico, Germania, Liban, Republica Moldova și România.

Evenimentul este prezentat, ca la câteva dintre edițiile anterioare desfășurate în sală, acum pe ecran, de cunoscutul profesor și muzicolog de jazz, Virgil Mihaiu.

Accesul la linkurile de stream este gratuit.

Programul TJF 2020 online

Ediția online a Festivalului va găzdui șase proiecte ale unor artiști desăvârșiti:

Vineri, 13 noiembrie 2020, online stream pe canalele Yotube și Facebook ale Festivalului, începând cu ora 19.15:

KNOM (Alessandro Rossi & Gabriele Boggio Ferraris) (Italia)

Shekinah Rodz & Olivier Gatto (Puero Rico/Franța)

Andrew McCormack (Marea Britanie)

Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, online stream pe canalele Yotube și Facebook ale Festivalului, începând cu ora 19.15:

Arcuș Trio (Republica Moldova/România)

Tarek Yamani & Igor Spallati (Liban/Italia/Germania)

Christian Pabst (Germania)

Artiștii invitați ai ediției a 14-a sunt nume consacrate pe scena jazzului contemporan internațional și vor oferi  publicului șansa de a petrece două seri cu muzică de calitate.

KNOM

Noul duo KNOM este un dialog unic între două lumi ale percuției – acustică și electrică –, rezultatul fiind o sonoritate muzicală neașteptată, în care, fiecare sunet sau instrument este actor principal. Ambii muzicieni, Alessandro Rossi (baterie/electronice) și Gabriele Boggio Ferraris (vibrafon/electronice) sunt câștigatori, în anul 2018, ai premiului „New Generation Jazz”.

Shekinah Rodz&Olivier Gatto

Shekinah Rodz (vocalistă și multi-instrumentistă) și Olivier Gatto (basist, compozitor și aranjor) sunt un cuplu de muzicieni cu backgrounduri complexe.

Olivier a studiat jazz la faimosul Berklee College of Music și este lider și compozitor pentru câteva proiecte rafinate, precum Spiritual Warrior Orchestra, Alma Caribe sau Afro-Boriken Jazz Assemble.

Shekinah este alto leader în trupe de jazz, salsa și R&B si un foarte experimentat suflător (cântă la goarnă, fluier, alto sax, soprano sax). Conduce un cor faimos de Gospel, în sudul Franței.

În programul de vineri seara, avem ocazia să ne bucurăm, în avanpremieră, de ultimul lor proiect, Spiritual Warrior Orchestra, care va avea premiera mondială duminică, 15 noiembrie 2020. 

Andrew McCormack

Compozitorul și pianistul britanic Andrew McCormack are o fabuloasă carieră internațională, cu multe apariții în marile festivaluri și săli de concerte ale lumii. Conduce multe proiecte muzicale, ultimul fiind albumul SOLO, lansat în august 2020, pe care vom avea bucuria să-l ascultăm împreună în programul ediției online a Festivalului de Jazz Transilvania.

Albumul a fost catalogat de către prestigioasa publicație britanică ”The Guardian”  drept: „remarcabil de nedramatic, atât de melodic, imposibil de ignorat”.

Tarek Yamani & Igor Spallati

Născut și crescut la Beirut, Tarek se dedică explorării relațiilor dintre jazzul afro-american și muzica arabă clasică, evidente în al doilea album, Lisan Al Tarab: concepții de jazz în arabă clasică și în noul său album, Peninsular, care îmbină jazzul cu ritmurile din Peninsula Arabică. Ne-am îndrăgostit de muzica lui Tarek anul trecut, când l-am avut invitat la Sala Radio. Va cânta pentru noi sâmbătă seara, în compania lui Igor Spallati, Bas acustic), continuând să evidențieze universalitatea limbajului muzical. Acest accent pus pe caracterul intercultural al creativității, în special cel spontan, face ca incursiunile sale în fuziune să aibă un succes răsunător.

Arcuș Trio

Alex Arcuș revine cu o nouă formulă de trio, în compania fraților Nicolau – Iulian și Florian –, artiști tineri, dar consacrați pe scenele din România. Muzica lui Arcuș preia elemente din folclorul românesc și balcanic și le așează în groove-ul propriu. Rezultatul e un sound unic, propriu, original, o narațiune despre locul în care se pot întâlni funk-ul, prog-rock-ul și urban-jazzul. Fără să caute armonii, muzica lui Arcuș este o aventură improvizatorică.

Christian Pabst, solo pian

Pianistul și compozitorul german de muzică de film, Christian Pabst este un adevărat story-teller. Cu rădăcini puternic conectate la marele jazz, Christian dezvoltă o voce originală și puternică în peisajul internațional. Găsind inspirație nu doar în magnifica diversitate a artelor, dar și în viata de zi cu zi, muzica lui Pabst este foarte vizuală și stimulează imaginația ascultătorului. „Vreau să creez o muzică ce vorbește inimii și minții, deopotrivă”, spune artistul. A cântat cu mulți artiști renumiți, printre care James Cammack, care la rândul său a lucrat treizeci de ani cu Ahmad Jamal.

Muzica lui Pabst este caracterizată în felul următor de către publicația de specialitate „Soultrain”: „Un impact de durată. Poetica introvertită, de mare intimitate, profundă, sofisticată, dar niciodată (fiind) prea complicată estetică a jazzului”.

Mai multe informații găsiți pe: http://transilvaniajazzfestival.com/

https://www.facebook.com/TransilvaniaJazzFestival2020/

Transilvania Jazz Festival este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj- Napoca.

Fondator și director executiv al festivalului: Simona Hodos.

Sponsor: Teledatanet

Parteneri și prieteni: Marty Restaurants, Capitolina, PMA Invest, Wine Notes.

Parteneri media: TVR Cluj, Radio Cluj, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Făclia, ClujulCultural, Cluj.Com, I like Cluj, Info Trafic, Ziua de Cluj, Cluj4Ever. 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.