Știri: Opera ”Jakobín” de Antonín Dvořák, în parcul Divoká Šárka din Praga (3 septembrie 2017)

563
Parcul Divoká Šárka
Parcul Divoká Šárka din Praga

rubrica corespondenta leviathan,ro logoOrganizatorii tradiţionalelor spectacole de operă în aer liber din prima duminică a lunii septembrie, din parcul praghez Divoká Šárka, au ales pentru ediţia de anul acesta opera ”Jakobín” de Antonín Dvořák, care revine după opt ani la Divoká Šárka, pe locul amfiteatrului natural de odinioară.

Duminică, 3 septembrie 2017, de la ora 14.00 la pupitrul dirijoral se va afla Jan Chalupecký de la Teatrul Naţional din Praga, de la care provin şi majoritatea  cântăreţilor: pe contele Vilém de Harasov îl va interpreta František Zahradníček, Bohuš va fi Roman Janál, Julia – Dana Burešová, Adolf – Pavel Horáček, Terinka – Jana Sibera, Jiří – Aleš Briscein, Pârcălabul  Filip – Luděk Vele, Jan Ježek va apărea în rolul învăţătorului Benda, iar Lotinka va fi Lenka Šmídová. Regizoarele sunt, ca de obicei, Jana Divišová şi Renée Nachtigallová, cele care au reînnoit tradiţia spectacoleleor de operă în aer liber în anul 2005. Costumele îi aparţin lui Josef Jelínek, pregătirea corului: Pavel Vaněk. Orchestra, corul şi baletul Teatrului Naţional.

A.Dvořák Jakobín Luděk Vele (Filip) a Pavel Horáček (Adolf) Divoká Šárka 2009 (foto Pavel Horník
”Jakobín” de Dvořák, cu Luděk Vele (Filip) și Pavel Horáček (Adolf), Divoká Šárka, 2009. Foto: Pavel Horník

În anul 2005, spectacolul cu opera ”Mireasa vândută” de Bedřich Smetana a avut cinci mii de spectatori, iar în anul următor peste şapte mii.

În anii 2007 şi 2008 s-a prezentat ”Rusalka” de Dvořák, cu un public de douăsprezece mii de spectatori. ”Jakobín” de Dvořák a avut în 2009 paisprezece mii de spectatori, ”Libuše” de Smetana, în jur de douăsprezece mii de melomani.

În anul 2011, la spectacolul cu opera ”Dalibor” de Smetana au asistat circa paisprezece mii de spectatori. În 2014 opera lui Dvořák, ”Diavolul şi Káča” a adus în parcul praghez şaptesprezece mii de spectatori, la fel ca și ”Rusalka” (2015) și opera lui Smetana, ”Două văduve”.

Lidia Našincová

Corespondență din Praga

Arhiva rubricii Corespondență

Arhiva rubricii Musica

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.