Știri: ”Pasiune și tandrețe” de Ziua Internațională a Poeziei la Sibiu

765
ziua internationala a poeziei humanitas sibiu

Marți, 21 martie 2017, între orele 10.00–21.00, Librăria Humanitas ”Constantin Noica” din Sibiu (strada Nicolae Bălcescu nr. 16), lansează invitația de a sărbători împreună Ziua Internațională a Poeziei.

”Te așteptăm marți, 21 martie, la Librăria Humanitas «Constantin Noica» să redescoperim farmecul poeziei împreună. Pe tot parcursul zilei ceaiul și cafeaua sunt din partea noastră dacă împărtășești cu noi poemul tău preferat. Dacă ești inspirat și scrii pe loc un poem intri într-un concurs în care poți câștiga cărți de poezie. Pe durata întregii zile toate cărțile de poezie au reducere de 20% la casa de marcat. Seara o încheiem cu două recitaluri de poezie:
– de la ora 18.00 Cristina Ragos și Codruta Magdalena Vasiu, actrițe la Teatrul Național «Radu Stanca» din Sibiu, susțin recitalul Pasiune și tandrețe, o selecție din lirica sud-americană.
– de la ora 19.00 Pen Romania și Zona nouă citesc din opera unor poeți pentru care poezia e forma supremă de libertate.”

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.