Știri: Patru arte la Classix Festival #4 (Iași, 26 februarie–4 martie 2023)

28
Classix_2023

Muzică, arte vizuale, film, dialog

Dialogul intens între trecut si viitor, între clasic și inovație în muzică în special, fără a uita însă și alte arte, este motorul ediției 2023 a Classix Festival. Devenit cel mai important festival independent de muzică clasică din România, acesta este organizat la Iași în perioada 26 februarie–4 martie 2023. Anul acesta, Classix și Forumul Cultural Austriac își dezvoltă încă și mai mult parteneriatul început în 2020, la prima ediție a festivalului, propunând cea mai extinsă și mai diversă paletă de evenimente din cei patru ani de colaborare – un concert, o expoziție, o proiecție de filme și o masă rotundă.

Program:

2 martie 2023 – Arta dialogului – ora 11.00, Palatul Braunstein (Str. Cuza Vodă 2) – Masă rotundă Rolul modern al diplomației culturale, organizată de Classix Festival în colaborare cu patru membri ai clusterului EUNIC România – Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Francez și Institutul Polonez. Participanțiivor discuta despre acțiunea diplomației culturale în contextul transformărilor provocate de pandemie în ceea ce privește obiceiurile de consum cultural ale publicului. Eveniment în limba engleză, cu intrare liberă.

Arte vizuale – ora 14.00, Palatul Braunstein (Str. Cuza Vodă 2) – Vernisajul expoziției itinerante Gustav Klimt. Precursor al modernității. Expoziția cuprinde 15 panouri și prezintă principalele etape ale vieții și operei lui Gustav Klimt, inclusiv perioada în care a pictat tablourile care decorează Castelul Peleș. Expoziția este curatoriată de Sandra Tretter (MAS – Kulturimpuls.at http://www.kohlgrube.at) și a fost realizată la propunerea Ministerului Afacerilor Externe al Austriei. Eveniment în limba română cu intrare liberă.

Arta cinematografică – ora 18.00, Acaju Cafe (Str. Anastasie Fătu nr. 2A) – Proiecție specială Ars Electronica Animation Festival on Tour. Cea mai recentă selecție de scurtmetraje ale faimosului Ars Electronica Animation Festival, care se desfășoară anual la Linz (Austria), este prezentată în premieră în România. Filmele realizate de tineri cineaști europeni de top ilustrează evoluția artelor vizuale și sonore sub impactul noilor tehnologii.

3 martie 2023 – Muzică, arta sunetelor – Concertul The PastpresentstheFuture (Palatul Culturii Iași – Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1). Cunoscuta harpistă austriacă, Sophie Steiner, și muzicienii români Radu Rățoi (acordeon) și Ștefan Diaconu (flaut) sunt protagoniștii unui moment de vârf al festivalului, alăturând instrumente care nu evoluează, de obicei, împreună și lucrări muzicale din epoci diferite, complet reinterpretate. „Cu fiecare epocă, muzica a găsit noi moduri de exprimare. Instrumentele s-au transformat, altele noi au apărut, iar câteva veacuri mai târziu exoticul a întâlnit iar apoi a devenit obișnuitul”, spun artiștii în prezentarea acestui concert care prezintă o ingenioasă suită evolutivă a genurilor muzicale. În program, lucrări de Sophia Corri-Dussek, Henriette Renié, Paul Hindemith, Salvatore Sciarrino, Astor Piazzolla, Anatoly Kusyakov.

Sophie Steiner și-a început educația muzicală la vârsta de 4 ani și a câștigat prima audiție orchestrală la 14 ani. Acum poate privi înapoi deja către numeroase concerte cu orchestre precum Hamburg Symphonics, LübeckerKammerphilharmonie sau Orchestra HessischerRundfunk. Pe lângă interesele ei pentru muzica solo, orchestrală și de cameră, ea promovează, de asemenea, dezvoltarea de noi concepte artistice și, prin urmare, a fost distinsă cu Premiul Masefield 2015. De atunci a lucrat constant la noi proiecte și producții concertistice și a inițiat mai multe proiecte în Europa și Asia – proiectul BreakingBorders, care își propune să depășească granițele culturale, sociale și personale prin muzică; festivalul Shirabe la Viena pentru a spori înțelegerea interculturală, respectul și schimbul la nivel mondial prin artă. Este directoarea artistică a proiectului „SoundColours” în cooperare cu Kammerphilharmonie Lübeck, un spațiu artistic de întâlnire între muzică, arte vizuale și identități culturale. În 2022 a fost laureata Concursului Maria Ladenburger.

Classix Festival 2023 propune 8 concerte, în care muzica este acompaniată de proiecții și light design, audiții în premieră și lucrări de muzică clasică comandate și compuse special pentru festival. Peste 90 de personalități internaționale ale muzicii clasice și nu numai vor participa la aceste evenimente dar și la 63 de masterclass-uri, discuții si ateliere.

Detalii suplimentare despre evenimentele organizate de Classix Festival și Forumul Cultural Austriac –

Partenerii media ai FCA – Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Allgemeine Deutsche Zeitung fürRumänien, Agenţia Rador, Revista Igloo, Radio Bukarest, Zile şiNopţi, Bookhub.ro, Revista Zeppelin, Modernism.ro, Revista culturală Leviathan, Spotmedia.ro, Bel-Esprit, Munteanu recomandă, Verbsdescribeus, Urban Things

Pentru contacte de presă și programări de interviuri, vă rugăm să luați legătura cu Andrei Popov, responsabilul pentru relația cu presa al Forumului Cultural Austriac (Andrei.POPOV@bmeia.gv.at ; 0723.17.47.96)

Comunicat al Forumului Cultural Austriac din București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.