Știri: Personalități românești prezentate de Institutul Cultural Român de la Madrid

19
Petru Maior
Petru Maior

Institutul Cultural Român de la Madrid continuă în luna februarie prezentarea unor personalități de marcă ale culturii și civilizației românești, a unor lucrări sau opere de artă importante, precum și a unor evenimente reprezentative pentru România, pe paginile de socializare ale institutului. 

După ce în luna ianuarie am vorbit despre Aurel Răuţă, profesor de limba română la Universidad de Salamanca și autorul primei cărți de gramatică a limbii române în spaniolă, Alexandru Ciorănescu, filolog, istoric, profesor, pionier al literaturii comparate în Spania și despre domnitorul Vlad Țepeș, de la a cărui naștere s-au împlinit 590 de ani, în luna februarie îl prezentăm publicului nostru pe Petru Maior, unul dintre corifeii Școlii Ardelene.

Petru Maior (cca. 1756, Târgu Mureș–14 februarie 1821, Budapesta), de la a cărui moarte se împlinesc 200 de ani, a fost istoric, filolog și scriitor, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.

Fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Și-a făcut studiile primare la Căpușu de Câmpie, apoi la Colegiul Reformat din Târgu Mureș și la Blaj, a urmat studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, apoi a făcut studii de drept la Universitatea din Viena (1779-1780).

Devine profesor de logică, metafizică și dreptul firii la gimnaziul din Blaj, preot în Reghin-sat și protopop al Gurghiului, revizor crăiesc (imperial) și corector al cărților românești care se tipăreau la Buda (1809–1821).

A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând, alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene, la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.

Biografia lui Petru Maior a fost scrisă de At. M. Marienescu (discurs de recepţie la Academie, 1883) şi de G. Bogdan-Duică (în ziarul „Tribuna”, Sibiu, 1893).

Operele lui Petru Maior se pot grupa în trei categorii: istorice, teologice şi lingvistice. A tradus și prelucrat, de asemenea, lucrări cu caracter economic.

Operele teologice au ca scop să formeze cultura preoţilor şi în acelaşi timp să răspândească idei de morală şi credinţă în rândul cititorilor. În lucrarea Procanon a exprimat unele poziții anticuriale. A mai publicat Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor românești din Ardeal și Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum și a celor dincolo de Dunăre.

În lucrările sale istorice a combătut istorici străini, precum Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel ori Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii. Principala sa lucrare istorică este Istoria pentru începutul românilor în Dachia.

Alte publicații istorico-filologice: „Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Ortographia româna și latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur; Petru Maior, Scrisori și documente inedite”.

Activitatea lui Maior pe terenul studiului limbii este însemnată prin Lexiconul de la Buda (1825), la care a colaborat şi, mai ales, prin Ortografia limbii şi prin alte articole în legătură cu aceasta. Petru Maior opinează că româna s-a format din latina vulgară. El crede că toţi dacii au fost exterminaţi şi coloniştii au fost aduși din Italia. Ei au păstrat limba aşa cum au avut-o şi dacă nu s-ar făcut împrumuturi de la străini, ar fi şi astăzi ca la venirea lor în Dacia. Deși unele argumente s-au dovedit a fi eronate, ele pun baza ştiinţifică a cercetărilor de mai târziu: explicarea limbii române prin latina vulgară.

Sursa: biblior.net.

Comunicat al ICR Madrid

Arhiva Institutul Cultural Român

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.