O nouă întâlnire muzicală a cluster-ului EUNIC Roma în cadrul stagiunii 2021–2022 a proiectului EUROPA IN MUSICA de sâmbătă, 15 ianuarie 2022, ora 19.00 va avea loc în Sala de concerte a Accademiei di Romania in Roma, cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022. Concertul, susținut de de tânăra pianistă de origine română Naomi Handaric este organizat de Accademia di Romania in Roma și Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia”, în parteneriat cu cluster-ul EUNIC Roma.
Studentă la Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma, artista va interpreta piese de George Enescu, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Frédéric Chopin și Serghei Rahmaninov.
În conformitate cu reglementările sanitare în vigoare, participarea publicului la concert va fi limitată și se va face doar pe baza unei rezervări prealabile la adresa de e-mail accadromania@accadromania.it. Accesul publicului la eveniment se face pe baza prezentării obligatorii a Certificatului Digital European COVID (Super Green Pass), în format digital sau tipărit. Dispozițiile nu se aplică copiilor sub 12 ani. În interiorul sălii de concert sunt obligatorii purtarea măștii, precum și distanțarea de minimum 1 metru între participați.
Naomi Handaric, născută în 2000, în Gheorgheni, a început studiul pianului la vârsta de 8 ani, cu prof. Carmen Almășanu. În 2013 participă la cea de-a VI-a ediția a Concursului Interregional de Muzică „Città di Tarquinia” obținând Premiul II cu nota 92/100. În 2014 obține Premiul II cu nota 94/100 cu ocazia participării la cea de-a VII-a ediție a Concursului Național de Muzică „Città di Tarquinia”. Între 2011 și 2014 a frecventat școala gimnazială de muzică „Palombara Sabina”, sub îndrumarea prof. Ștefania Maroni. De asemenea, a studiat cu prof. Margherita Traversa. În 2016 participă la a V-a ediție a Concursului Internațional „Note sul mare”, obținând Premiul I cu nota 95/100. Cu ocazia celei de-a VI-a ediții a Concursului Internațional „Note sul mare” în 2017 obține Premiul I cu nota 98,25/100. În în martie 2018, în calitate de finalistă a asociației culturale „Arte del suonare”, a susținut un concert în Aula Magna a Liceului de Muzică „Giordano Bruno” din Roma. În decembrie 2018 a participat în direct pe Rai 2 la emisiunea „B come sabato”. În 2019 a absolvit Liceul de Muzică Giordano Bruno din Roma, unde a studiat cu profesorii Tiziana Paxi și Gaetano Stella. În prezent este studentă la Conservatorul de Muzică „Santa Cecilia” din Roma – secția pian principal la clasa prof. Maura Pansini.
Comunicat al Accademiei di Romania in Roma